Fotbal: Ultimul meci pentru Generația de Aur! ”Vrem să jucăm împotriva lui Mourinho”

Publicat: 25 oct. 2023, 16:00, de Andrei Ceausescu, în SPORT , ? cititori
Fotbal: Ultimul meci pentru Generația de Aur! ”Vrem să jucăm împotriva lui Mourinho”

Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Ionuț Lupescu, Florin Prunea, Gică Mihali și Adi Ilie, componenți de marcă ai „Generației de Aur”, au susținut  o conferință de presă în cadrul căreia au anunțat că vor juca un meci „de retragere” pe Arena Națională. 

La 30 de ani de la Cupa Mondială din ’94, Generaţia de Aur, echipa care a scos sute de mii de români în stradă, se va întoarce pe teren pentru un ultim meci.

Partida se va disputa în 18 mai 2024. Atunci, Arena Naţională va spune „adio” eroilor care au adus cele mai mari performanţe din istoria echipei naţionale: locul 5 la Cupa Mondială şi locul 3 în clasamentul FIFA. Hagi, Popescu şi toţi ceilalţi mari jucători care au învins Argentina şi Columbia vor îmbrăca pentru ultima dată tricoul României într-un meci în care adversari le vor fi Rivaldo, Figo sau Stoichkov. 

Ce a declarat Gică Popescu

  • „Mereu am spus că noi, cei care am fost la națională din 1994 până în 2000, merităm un meci de retragere. Din păcate, nu putem face meciuri individuale, așa că vom face un meci de retragere al Generației de Aur. Ultima oară când mai jucăm împreună”
  • „E normal să marcăm ieșirea din arenă cu un eveniment special. Așteptăm cât mai mulți oameni în tribună pentru a ne aminti de momentele extraordinare pe care le-am avut”
  • „Am vorbit cu colegii mei să invităm câte un jucător alături de care am jucat. Vrem ca echipa adversă să fie condusă de Mourinho, să vină Stoichkov, Rivaldo, Figo, printre invitați”
  • „Am ales să anunțăm evenimentul cu 7 luni înainte ca să avem timp să ne pregătim, să onorăm tricoul echipei naționale”
  • „E greu să știm că nu vom mai juca niciodată împreună. Merităm acest spectacol, fiecare dintre noi, la 30 de ani de la CM 1994. M-am gândit de mult la acest eveniment, am vrut să aibă loc la inaugurarea stadionului din Ghencea. Ministrul de atunci, Ciucă, și-a dat acordul, dar a venit pandemia. Apoi, m-am întâlnit la Cluj, când am jucat cu Galatasaray, cu colegii mei, și au rămas impresionați când le-am zis ideea”
  • „Am dat o masă de ziua mea zilele trecute și am stabilit să facem și publică această informație”
  • „Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu Adidas, dorim să jucăm în exact aceleași echipamente ca în ’94 și să le oferim și suporterilor posibilitatea de a le cumpăra într-un număr foarte mare. Să fie exact aceleași tricouri, vrem să scoatem cam 10.000. Mai sunt și alte surprize mari pentru suporteri”

Ce a declarat Ionuț Lupescu

  • „Sigur că, așa cum a zis Gică, ne-am dori toți să mai simțim suporterii alături de noi. De asta am anunțat atât de devreme, ca să se pregătească, să ne antrenăm și noi. Momentul este cât se poate de bun. probabil vom avea și naționala la EURO, deci va fi un meci chiar înainte turneu (n.r. EURO va avea loc în în Germania între 14 iunie și 14 iunie”
  • „În 1980 s-a mai făcut un asemenea meci, au jucat „mexicanii” de atunci pe stadionul „23 august”, cu 100.000 de suporteri în tribună. Sper să fie și acum stadionul plin”

Ce a spus Florin Prunea

  • „Îl întrebam pe Gică Popescu atunci când am venit aici, pentru că o să avem fiecare câte un invitat. Eu m-am gândit, am două variante. Kenneth Anderson sau Paul Bodin. Dacă-l aduc pe Kenneth, când face pasul pe teren își aduce lumea aminte de lucruri triste (n.r. Anderson e omul care a marcat pe finalul prelungirilor la CM 1994 şi a trimis partida România – Suedia la loviturile de departajare. Prunea a fost considerat vinovat pentru ratarea acelei calificări)”
  • „Dacă-l chem pe Bodin, toată lumea va aplauda, după penalty-ul de la Cardiff. Cu el m-am mai întâlnit, băiatul lui joacă în echipa națională, tot fundaș stânga, el e delegat UEFA și cred că pe el o să-l aleg. Așteptăm suporterii, o să fie o sărbătoare frumoasă  (n.r. Paul Bodin a tras cu sete, din penalty, ’63, în transversala porţii lui Prunea în meciul Țara Galilor – România, decisiv pentru calificarea la Mondialul din ’94. Răducioiu a marcat golul victoriei cu 7 minute înainte de final, iar România mergea de pe primul loc la turneul final din SUA)”

Ce a declarat Ilie Dumitrescu

  • „Este un moment sensibil. Se termină o poveste frumoasă, sunt foarte emoționat. A fost ceva de suflet, turneul din 1994 a fost cel mai frumos lucru din viața mea”
  • „Vreau ca la acest eveniment să ne gândim toți la Didi Prodan. Ar fi meritat și el să fie alături de noi”
  • „Sper să vină cât mai mulți suporteri și să încheiem o poveste frumoasă. Să fim sănătoși, la ora jocului să fim într-o condiție fizică bună”
  • „Eu aș prefera să îl chem pe Sol Campbell, deși m-am gândit și la Bilic, Sheringham”
  • „Ne va fi greu să ne iasă vreo acțiune, vreo pasă specială, nu mai suntem în 1994”
  • „Va fi un moment special, eu m-am simțit bine și la prânzul ăsta organizat de Gică Popescu, chiar dacă nu au fost Gică Hagi și Dorinel”
  • „Am rămas traumatizat de golul lui Anderson, la ieșirea lui Prunea. Să fii la câteva minute de semifinală, să ai 2-1, și să pierzi, e greu să treci peste momentul ăla”

Ce a spus Adi Ilie:

Eu sunt onorat să fiu alături de ei, fiind cel mai mic. Unii dintre ei m-au crescut, m-au ajutat în toți anii din carieră. Sper să vină lumea la stadion, să își aducă aminte de toate momentele frumoase

Ce a declarat Gică Mihali:

Mi-a luat-o Ilie înainte, am vrut să spun că mi-aș fi dorit ca Didi să fie alături de noi. El a plecat foarte tânăr dintre noi. Eu, născut la Borșa, să ajung în America… Sunt fericit pentru tot ce am făcut atunci și aștept suporterii pe 18 mai.

M-am uitat o singură dată la meciul cu Argentina, la golul doi, să văd cine a greșit la golul lui Balbo. Eu am fost certat atunci, dar lui Prunea i-au tremurat mâinile.