Franța în oglinda României: Două secole de fascinație, influență și idealuri împărtășite. Azi e 14 iulie!

Până în secolul al XIX-lea, teritoriile românești gravitau în sfera de influență otomană și orientală. Îmbrăcămintea era orientală, limba administrației avea elemente grecești și slavone, iar educația era redusă la școlile religioase. Dar, odată cu începutul epocii moderne, un val de idei și modele din Occident a început să pătrundă în Țările Române, iar Franța a devenit principala sursă de inspirație.

Revoluția Franceză din 1789, iluminismul și ascensiunea lui Napoleon I au exercitat o fascinație enormă asupra tinerilor români care studiau în străinătate. Ei au adus acasă nu doar diplome, ci și idealuri politice și culturale noi.

Limba: o revoluție lexicală

Unul dintre cele mai vizibile efecte ale influenței franceze este chiar în limba română modernă. Începând cu anii 1830, elitele românești au început un proces masiv de „curățare” a limbii, considerând că aceasta trebuie să se apropie de originea sa latină. Franceza a devenit astfel canalul prin care România și-a relatinizat limba.

Între 30 și 40% din vocabularul limbii române standard actual provine fie direct, fie indirect (prin reîmprumut) din limba franceză. Termeni precum justiție, națiune, educație, libertate, drepturi, parlament, minister nu existau în limba română veche și au fost împrumutați odată cu conceptele moderne.

Limba franceză a fost timp de peste un secol limba de prestigiu în școli, universități, diplomație și conversație elegantă. Până târziu în anii ’40, era un semn de rafinament să vorbești fluent franceza.

Sistemul politic și juridic: o Românie „a la française”

Modelul francez a fost ales și pentru reconstrucția instituțiilor de stat ale Principatelor Unite și, mai târziu, ale României moderne.

Codul civil român (1865)

A fost construit pe baza Codului Napoleonian, păstrând chiar și structura logică: persoane, bunuri, obligații. Codul penal și codul de procedură penală au urmat aceeași logică.

Instituții

Parlamentul bicameral, funcția de prefect, organizarea județelor, chiar și uniformele administrative au fost inspirate direct din sistemul francez. România și-a definit clar structura statală pe baza principiilor centralizatoare și raționaliste ale Franței.

Constituția din 1866

Inspirată din modelul belgian (care era la rândul său influențat de cel francez), a introdus concepte esențiale pentru un stat modern: suveranitate națională, separarea puterilor, drepturi cetățenești.

Educația: „La Sorbona se făceau elitele”

În secolul XIX, un segment semnificativ din elita românească și-a făcut studiile la Paris: avocați, ingineri, doctori, economiști, diplomați. Printre aceștia: Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Spiru Haret.

Sistemul de învățământ românesc a fost reorganizat pe model francez:

• Licee și examene de bacalaureat

• Cursuri de filozofie, științe sociale, literatură franceză

• Predarea limbii franceze ca materie centrală în toate școlile

Acest „copiat elegant” al sistemului francez a ajutat România să își construiască o clasă educată cu viziuni europene.

Cultură, artă și arhitectură: „Micul Paris”

Nu doar instituțiile și ideile au fost împrumutate, ci și gustul estetic, moda, arta.

Arhitectura:

În București, în perioada Belle Époque (sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX), clădirile au început să semene tot mai mult cu cele din Paris. Palatul CEC, Ateneul Român, Casa Vernescu și zeci de vile elegante au fost construite în stiluri neoclasic și Beaux-Arts.

Această transformare i-a adus Bucureștiului renumele de „Micul Paris” – nu doar pentru fațadele sale, ci și pentru viața culturală efervescentă.

Artiști români în Franța:

• Grigorescu și Luchian au fost influențați de impresioniștii francezi.

• Brâncuși s-a format la Paris și acolo a creat capodoperele sale.

• Eliade, Cioran și Ionesco au trăit și publicat în Franța, devenind parte integrantă a culturii franceze contemporane.

Moda, viața socială și obiceiurile

După 1848, elita românească a trecut printr-o transformare vestimentară și comportamentală profundă.

Haine:

Costumele orientale (șalvari, ișlic, anterie) au fost abandonate în favoarea hainelor franțuzești: frac, redingotă, pălării, rochii cu corset.

Viața socială:

• Saloniere românce organizau serate în care se vorbea exclusiv franceză.

• Dansurile, meniurile și decorațiunile interioare urmau stilul parizian.

Gastronomie:

Multe preparate franțuzești au pătruns în meniurile boierești. Restaurantele de lux din București ofereau meniuri en français, iar deserturile franțuzești au devenit simboluri ale rafinamentului (mousse, ecler, sufleu).

Ideologie și gândire politică: Franța, modelul ideal

Iluminismul francez:

Voltaire, Rousseau și Montesquieu au fost reperele principale pentru intelectualii români pașoptiști. Ideea de contract social, separarea puterilor, drepturile naturale ale omului au fost transpuse direct în discursul politic românesc.

Revoluțiile românești:

Mișcările din 1821 și 1848 s-au inspirat în mod deschis din Revoluția Franceză. Chiar și lozincile („Libertate, Egalitate, Fraternitate”) au fost traduse și preluate în manifestele românești. Napoleon al III-lea a avut un rol important în susținerea unirii Principatelor Române, sprijinind candidatura lui Alexandru Ioan Cuza în contextul intereselor Franței în regiune. Prin influența sa diplomatică, el a contribuit la crearea unui climat favorabil pentru realizarea dublei alegeri din 1859, care a dus la unirea Moldovei și Țării Românești.

O influență unilaterală?

Această influență a fost în mare parte unidirecțională. România a fost beneficiara, nu emițătoarea acestui transfer cultural. Totuși, începând cu secolul XX, câțiva români (Brâncuși, Ionesco, Cioran) au reușit să marcheze cultura franceză, devenind figuri centrale ale modernismului european.

Franța ca reper, România ca aspirant

Influența civilizației franceze asupra celei românești este, poate, cel mai coerent proiect de sincronizare culturală din istoria noastră. România nu s-a occidentalizat „natural”, ci printr-o alegere strategică și simbolică: a ales să urmeze modelul francez pentru a se desprinde de Orient și a se ancora în Europa modernă.

Azi, chiar dacă influența americană sau germană a devenit mai puternică în unele domenii, fundamentul românesc rămâne, în multe privințe, profund francez.
Poate că România nu mai vorbește franceza pe buzele tuturor, dar încă o păstrează în structură, în vocabular, în instituții și în reflexe culturale.

„Franța este patria idealurilor noastre”, spunea Mihail Kogălniceanu. Două secole mai târziu, ecoul acestei afirmații încă se aude în istoria noastră vie.

Francezi care au fost în România și și-au lăsat amprenta

Dacă elitele române mergeau la Paris pentru educație, cultură sau inspirație, și Franța a trimis în România oameni care au contribuit direct la modernizarea și europenizarea țării. Acești francezi — profesori, arhitecți, artiști, diplomați — au devenit parte integrantă a proiectului de transformare a societății românești.

Arhitecți și urbanism:

• Paul Gottereau – Arhitect francez stabilit în România, responsabil pentru unele dintre cele mai emblematice clădiri bucureștene:

  • Palatul Regal (astăzi MNAR)

  • Biblioteca Centrală Universitară

  • Cazinoul din Constanța (în faza inițială)

• Albert Galleron – A proiectat Ateneul Român, simbol cultural major al capitalei, în stil neoclasic francez, cu influențe Beaux-Arts.

• Jean-Jules-Antoine Lecomte du Noüy – Arhitect și restaurator care a condus lucrări la Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș și alte monumente, aducând estetica franceză în restaurarea medievală românească.

Artiști și decoratori:

• André Lecomte du Noüy, fratele arhitectului, a fost pictor și decorator. A realizat pictura murală a unor lăcașe de cult românești, îmbinând stilul bizantin cu influențe occidentale.

• Henri Trenk – Născut în Elveția, format la Paris, s-a stabilit în România și a devenit unul dintre primii pictori peisagiști moderni, contribuind la formarea școlii naționale de pictură.

Profesori și oameni de cultură:

• August Treboniu Laurian și alți reformatori ai limbii au colaborat cu savanți francezi pentru elaborarea dicționarelor și gramaticilor moderne.

• Emmanuel de Martonne – Geograf francez care a participat la trasarea granițelor României după Primul Război Mondial (Tratatul de la Trianon). A fost un aliat științific și diplomatic al cauzei românești în fața marilor puteri.

Diplomați și călători francezi:

• Edmond About – Jurnalist francez care a scris în 1858 o lucrare intitulată La Grèce contemporaine, dar care a inclus și referiri la Principatele Române, contribuind la conturarea unei imagini favorabile în presa pariziană.

• Ulysse de Marsillac – Publicist francez stabilit în România, autor al Ghidușului Bucureștilor și corespondent cultural important. A fost cronicar al modernizării capitalei și promotor al culturii franceze în presa vremii.

Alți francezi influenți în România:

Henri Mathias Berthelot – General francez trimis în România în Primul Război Mondial pentru a reorganiza armata română. A avut un rol crucial în instruirea trupelor și planificarea campaniilor militare, contribuind decisiv la succesul militar român.

Carol Davila (născut Charles Antoine François Duval) a fost un medic și profesor de origine franceză, venit în România în secolul al XIX-lea. A avut un rol decisiv în dezvoltarea medicinei moderne în țară și în organizarea sistemului medical românesc.

Impactul: o relație vie, nu doar o influență unilaterală

Acești francezi nu doar că au adus modele culturale, ci au participat direct la modelarea identității urbane, artistice și administrative a României. Ei au jucat un rol de „mijlocitori” între aspirațiile românilor și idealul occidental pe care aceștia îl urmăreau.

De asemenea, prezența acestor personalități franceze în România a contribuit la creșterea prestigiului țării în ochii Europei occidentale. România devenea astfel nu doar un discipol cultural, ci un partener în construcția unui spațiu european comun de valori și estetici.

Vive  la France!