Frăția fondurilor UE. Unde a ajuns miliardul de euro pentru Delta Dunării

Publicat: 08 mart. 2023, 11:37, de Florentin Lucaniuc, în ECONOMIE , ? cititori
Frăția fondurilor UE. Unde a ajuns miliardul de euro pentru Delta Dunării

Peste un miliard de euro, negociat greu cu cei de la Bruxelles,  și acordat României prin mecanismul Investiției Teritoriale Integrate Delta Dunării, a fost împărțit după bunul plac de câțiva oameni uniți prin relațiile personale, afaceri sau prin interese politice. 

Eugen Teodorovici, fostul ministru al Fondurilor Europene și al Finanțelor Publice, din perioada 2012-2015, este cel care a creat și negociat mecanismul ITI Delta Dunării pentru tulceni și pentru România. A fost un apropiat al lui Horia Teodorescu, care l-a propus pe lista de parlamentari, punându-l în capul listei PSD Tulcea pentru Senat.

Banii au fost gestionați de o structură nouă, creată în subordinea lui Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, care împreună cu oamenii din jurul lui, a beneficiat de banii ITI DD. Deși mecanismul era destinat ”cu prioritate” pentru Delta Dunării, sub 15% din proiecte au ajuns acolo. În decolmatarea lacurilor și canalelor au fost investiți mai puțini bani decât în renovarea bisericilor. Potrivit înțelegerii, banii trebuiau să ajungă în comunitățile sărace din Delta Dunării, pentru a le ridica nivelul de trai.

Peste 950 de proiecte au ajuns în zona uscată, iar în Delta Dunării au ajuns banii din mai puțin de 150 de proiecte.

Delta a fost împărțită în zona umedă și cea de uscat, iar banii ar fi trebuit să ajungă cu prioritate în baltă, acolo unde nivelul de trai este foarte scăzut, iar iarna, oamenii sunt izolați complet. Însă o hartă publicată pe site-ul ITI Delta Dunării în octombrie 2020, arată contrariul:

Peste 950 de proiecte au ajuns în zona uscată, iar în Delta Dunării au ajuns banii din mai puțin de 150 de proiecte.

Spre exemplu, Administrația Rezervația Biosferei Delta Dunării, care trebuie să administreze și protejeze Delta Dunării, a obținut șapte contracte, dintre care doar trei pentru dragarea lacurilor și canalelor din rezervație, în valoare totală de 13 milioane de euro. Prin comparație, patru biserici au obținut contracte de restaurare în valoare totală de 17 milioane de euro. Totodată, aproape jumătate din banii ITI DD au fost cheltuiți pentru construirea podului peste Dunăre, care leagă Tulcea de Brăila.

În vara lui 2017, o delegație a Comisiei Europene a venit la Tulcea pentru o întâlnire cu reprezentanții Guvernului României și ai Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, cea care trebuia să monitorizeze proiectele din acest mecanism. Din momentul semnării acordului cu UE, fuseseră accesat doar 3% din miliardul pus la bătaie. Iar potrivit G4 media, responsabil pentru acest lucru este un grup de persoane cunoscute, sau mai puțin cunoscute de publicul larg.

Horia Teodorescu este un politician cu o ascensiune rapidă. A reușit să pună mâna pe bani publici, dar și pe banii ITI DD, la fel ca soția sa și alți apropiați. El a fost ales consilier județean în iunie 2008, iar câteva luni mai târziu a devenit deputat. Din 2012, Teodorescu este șeful Consililui Județean Tulcea. În tot acest timp, societatea sa, SC Condor SRL, a derulat zeci de contracte cu bani publici, de aproximativ 15 milioane de euro. Potrivit G4media, CJ Tulcea virează periodic bani pentru lucrările primăriilor din județ. Tot periodic, firma lui Teodorescu câștigă licitațiile. Cercul se închide când președintele CJ încasează dividendele firmei la care este acționar unic.

Șeful CJ Tulcea a luat 1 milion de euro

Tot societatea lui Teodorescu a beneficiat și de fondurile ITI DD. Firma a luat aproape jumătate de milion de euro, bani europeni, pentru amenajarea, în centrul orașului Tulcea, a unei pensiuni. Dar la adresa respectivă există un bloc de 8 etaje construit cu aproape un deceniu înaintea obținerii finanțării europene prin ITI DD. Proprietarul blocului este tot societatea Condor SRL, notează G4 media. La parterul imobilului era amenajată o clinică medicală care aparține deputatei Mirela Furtună, o apropiată a lui Horia Teodorescu despre care presa a scris că ar fi avut o relație amoroasă cu baronul PSD, întrucât fiul acesteia, în vârstă de 10 ani, poartă numele de familie al președintelui CJ Tulcea.

Dar Horia Teodorescu nu este singur în coordonarea banilor ITI DD. În jurul său s-a creat o rețea de persoane influente, unii dintre ei având roluri-cheie în gestionarea banilor veniți de la Bruxelles. Un al doilea personaj căruia i-au surâs banii europeni este Robert Marian Berbecel, cel pe care Teodorescu l-a pus administrator la societatea sa. Firma lui Berbecel a obținut peste 400 de mii de euro pentru ”achiziție de echipamente pentru dezvoltarea companiei”.

Iar Mariana Teodorescu, soția președintelui CJ Tulcea, a pus de asemenea mâna pe bani europeni din mecanismul ITI DD, printr-o societate privată. Femeia a cumpărat tot cu peste 400.000 de euro ”echipamente pentru firmă”.

Mirela Matichescu – Fost administrator al județului Constanța, în perioada 2016-2020, și o fostă apropiată a conducerii Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu, a fost printre cei cinci care au făcut parte din Consiliul Director al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI DD. Mirela Matichescu a fost desemnată de Consiliul Județean Constanța ca membru în ITI DD pentru susținerea și finanțarea proiectelor din județul Constanța.

Iar Sirma Caraman, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, era omul de legătură al lui Horia Teodorescu în timpul implementării ITI DD.

Sute de mii de euro pentru un…adăpost de pescuit

Una dintre cele mai importante linii de finanțare pentru ca ITI DD să își dovedească eficiența a fost Programul pentru Pescuit și Afaceri Maritime. Banii au fost accesați, prin Grupul de acțiune locală pentru pescuit Delta Dunării, care ar fi trebuit să împartă pescarilor 9,3 milioane de euro. Însă, în loc să fie de ajutor, grupul s-a dovedit punctul central de interes pentru un grup de persoane din Tulcea. Printre ei și Daniel Buhai, președintele FLAG Delta Dunării. În timp ce conducea FLAG, societățile sale private încasau sute de mii de euro de la UE pentru înființarea unui adăpost pentru pescuit. Buhai a declarat că banii ”nu au nicio legătură cu FLAG Delta Dunării”.

O altă persoană cu putere de decizie în FLAG Delta Dunării este Valentin Moldoveanu, consilier județean PSD, subordonat lui Teodorescu pe linie de partid. Potrivit G4 media, el face parte din Biroul Politic al Conferinței Regiunilor Periferice Maritime, care consiliază UE cu privire la politica și bugetele de pescuit, inclusiv asupra FLAG Delta Dunării.

O altă conexiune între banii europeni de la FLAG DD și Consiliul Județean Tulcea este Cătălin Țibuleac, fost membru de rezervă al comisiei care selecta proiectele FLAG Delta Dunării. Țibuleac, fost șef al SRI Tulcea, a fost susținut de Horia Teodorescu pentru a fi ales președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării, de care Teodorescu este apropiat, și din care Consiliul județean condus de Teodorescu face parte, scrie realitatea.net.