Frații Godei, patronii azilelor groazei din Voluntari, plasați în arest la domiciliu

Publicat: 25 aug. 2023, 19:13, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Frații Godei, patronii azilelor groazei din Voluntari, plasați în arest la domiciliu

Frații Godei au reușit să înduplece instanța, iar în loc de închisoare, judecătorii au hotărât plasarea acestora în arest la domiciliu.

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, propunerea procurorilor DIICOT de prelungire a arestării preventive pentru Ştefan Godei, administratorul azilului din Voluntari unde bătrânii erau cazaţi în condiţii groaznice, şi au dispus ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă.

Godei mai este cercetat într-un dosar deschis de DNA.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Daniel Godei şi Andrei-Răzvan Ticu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov.

Tot vineri, instanţa a admis propunerea de prelungire pentru 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu faţă de Ioana-Andreea Caraulasu, Cristina Tudorancea, Claudia Costescu şi Gheorghiţa Trifu.

Citește și: Să acționeze în consecință”. PSD îi cere Gabrielei Firea să explice apropierea de Godei!

Conform referatului DIICOT cu propunerea de arestare, Ștefan Godei, omul care controla asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” vizată de anchetă, a câștigat 3,7 milioane de lei din azilele groazei, unde bătrânii și oamenii cu dizabilități au fost bătuți, lăsați flămânzi, cu bube care au făcut viermi, într-o mizerie inimaginabilă.

Potrivit procurorilor DIICOT, Ștefan Godei își cheltuia banii făcuți pe prostituate, droguri și lăutari, într-o singură noapte risipind 5.000 de euro.

„Potrivit procesului verbal al organelor de cercetare penală din 22.06.2023 au mai reieșit date potrivit cărora Godei Ștefan Cristian dispune de sume de bani însemnate pe care le cheltuiește pentru a apela periodic la serviciile unor prostituate, pentru a își procura droguri sau sume pe care le oferă la lăutari, sens în care, potrivit discuțiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracții, într-o noapte, suma de 25.000 de lei”, se arată în referatul procurorilor.

Citește și: Câți bani făcea din căminele groazei Ștefan Godei. Nimeni nu se atingea de el în Ilfov

Direcțiile de Asistență Socială, printre care cele din Ilfov, Sector 3 și Sector 6, au fost stoarse de aproape 4 milioane de lei, bani care trebuiau să fie folosiți pentru îngrijirea și mâncarea beneficiarilor din centrele pe care le controla, însă procurorii au stabilit că oamenii au îndurat condiții inimaginabile.

Godei a mai investit banii în imobiliare, în Capitală și în județul Ialomița.

Alți bani mergeau în investiții imobiliare. „Totodată s-a stabilit că acesta și-a construit recent o casă de locuit pe str. (…), sector 1, București și deține un teren agricol de 1,5 ha în sat (…), com. (…), jud. Ialomița”, potrivit aceleiași surse.

Anchetatorii au stabilit că în perioada noiembrie 2021 – iunie 2023, grupul infracțional organizat condus de Godei a încasat 3.763.869 de lei, iar cele mai mari sume au provenit de la DGASPC Sector 3 (2.550.574 lei) și DGASPC Ilfov (1.178.233 lei).

Godei conducea Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, prin care controla „azilele groazei”, unde a fost vicepreședintă consiliera Gabrielei Firea, Ligia Gheorghe (fostă Enache).

Ligia Enache a susținut că l-a ajutat pe Godei să înființeze asociația, însă ea nu apare ca membru fondator, și că și-a dat demisia în 2022, dar o schimbare în statutul asociației s-a făcut în 2023.

Ligia Gheorghe a fost citată ca martor și vineri s-a autosuspendat din funcția de consilier pe care o deține la Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, condus de Gabriela Firea, cu care a lucrat foarte mulți ani pe vremea când Firea lucra la Intact Media Group, care controlează Antenele.