Frații Tate au făcut din Jerry’s Pizza cel mai mediatizat brand din lume

Publicat: 02 ian. 2023, 08:00, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
Frații Tate au făcut din Jerry’s Pizza cel mai mediatizat brand din lume

Jerry’s Pizza este o afacere fondată în România în urmă cu 25 de ani de către americanul Jerry Dauteuil, devenită celebră în întreaga lume, în ultimele zile, datorită fraților Tate, prezentați de mass-media drept niște milionari excentrici, cărora le plac femeile frumoase și mașinile de lux.

Pe data de 30 decembrie 2022, cei doi au fost reținuți în România pentru 30 de zile, fiind acuzați de traffic de persoane și viol. Iar cum era vorba de doi așa-ziși influenceri de nivel mondial, cu sute de mii de urmăritori pe Instagram și Twitter, cazul a fost mediatizat intens în întrega lume, până și la BBC a ajuns informația.

Drept urmare, s-a viralizat și informația că DIICOT ar fi descoperit locul unde se aflau cei doi, după ce au văzut celebrele imagini deja postate pe rețelele sociale în care apar cele două cutii de pizza de la Jerry’s Pizza. În fapt, era o sfidare clară la adresa activistei de mediu Gretei Thunberg, căreia Andrew Tate dorea să-i transmită că mai mult ca sigur cutiile nu vor ajunge la reciclare.

Procurorii români au lăsat, însă, să se înțeleagă că operațiunea era pregătită de mult timp și ar fi fost o pură întâmplare că acțiunea lor s-a sincronizat cu acest moment.

Între timp, a venit și reacția Jerry’s Pizza, care pare să beneficieze din plin de această  campanie inedită de marketing: “The reason we are the most wanted pizza: we got taste”.

Cine este patronul Jerry’s Pizza

Jerry’s Pizza este un concept american apărut în România în urmă cu 25 de ani, fiind unul dintre cei mai importanți jucători HoReCa de pe piața autohtonă. Fondatorul afacerii este americanul Jerry Dauteuil, al cărui tată a lucrat pentru NATO.

În România, Dauteuil a venit în 1993, unde a lucrat vreme de doi ani pentru o companie americană, după care a decis să-și dezvolte o afacere proprie. Așa a apărut lanțul Jerry’s Pizza, unul dintre cei mai importanți operatori din segmentul delivery și take-away de pe piața autohtonă, care, în prezent, deține 25 de magazine și are o echipă de peste 650 de angajați.

Zonele de livrare acoperă integral orașele București, Ploiești, Pitești, Brașov, Constanța, Craiova, Balotești, Bragadiru, Popești-Leordeni și parțial zonele limitrofe acestora. Ultimul magazin inaugurat a fost în noiembrie, la Cluj-Napoca.

În cele peste două decenii de activitate pe piață locală, Jerry’s Pizza a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de peste 130 milioane de euro și un nivel al investițiișpr de peste 15 milioane de euro. În 2021, afacerile companiei s-au situat în jurul valorii de 16 milioane euro.

Povestea excentricilor frați Tate

În spatele lui Andrew și Tristan se află o adevarată industrie, al cărei singur scop este să promoveze pornografia și proxenetismul. Andrew Tate are pe Instagram 144.000 de urmăritori, din care 143.000 sunt conturi false.

Ei sunt niște interpuși care au în spate o adevarată industrie de marketing și mafioți periculoși, care promovează prin intermediul celor doi, dar și al altora ca ei, prostituția și pornografia. Prin comparație, o postare pe Twitter a fostului președinte al SUA, Donald Trump, are mai puțini urmăritori decât cele ale lui Andrew Tate.

Frații Tate au fost arestați, în data de 30 decembrie 2022, pentru 30 de zile, după ce inițial au fost reținuți pentru 24 de ore. 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au anunţat pe 30 decembrie 2022,că au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă faţă de cei 4 inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe 29 decembrie, procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigada de Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar în care se fac cercetări pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Dosarul a fost deschis în luna aprilie, iar cazul îi implică şi pe britanicii Andrew Tate şi Tristan Tate, în vila cărora a fost găsită, tot în acea lună, o tânără cu cetăţenie americană. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, împreună cu alte două persoane.