Frikipedia: fidelizarea României. Cum trebuie să cumpărăm onestitatea poporului român

În sfârșit, România a găsit cheia tuturor problemelor ei: fidelizarea. Nu reforma, nu legea, nu educația, nu frica de pușcărie. Nu. Astea sunt pentru naivii care încă mai cred în manuale de științe socio-politice.

Soluția adevărată e mult mai simplă:
dacă vrei onestitate, plătești suplimentar.
Dacă vrei integritate, mai bagi un spor.
Dacă vrei să nu fure, le dai bani în plus ca să nu se simtă tentați.

Oricum vor fura, dar merită încercat

Pornind de la logica asta sublimă, promovată recent de o parte din magistrați sub numele de „fidelizare” (adică: măriți-ne veniturile, ca să fim stabili, liniștiți și incoruptibili), Frikipedia propune, cu modestia bine-cunoscută, un

Plan Național de Fidelizare a României

Dacă tot cumpărăm onestitate, măcar s-o facem ca lumea, pe toate palierele societale.

Programul național „România fidelă”: principii de bază

Înainte să împărțim carduri de fidelitate la toată populația, trebuie fixate câteva principii sănătoase:

1. Corupția nu se pedepsește, se dezamăgește financiar.
   Îi dai atâția bani omului cinstit, încât șpaga i se pare bătaie de cap.
2. Fiecare categorie profesională are propriul pachet de loialitate.
   Ca la telecom: Basic, Plus, Premium, Unlimited.
3. Cine nu fură, primește puncte bonus.
   La 1.000 de puncte – o diplomă. La 10.000 – recunoaștere publică. La 100.000 – nu mai ești suspect. Și excursie de weekend pe Lună!
4. Cine prinde pe altul furând, primește cashback moral.
   Nu intră la turnătorie, se numește „program de recomandări speciale”.

Bun. Având aceste principii, putem trece la ofertă.

Pachetul „Magistratul de aur”: fidelizare cu robă și bonus

Dacă de la ei a plecat ideea, e normal să deschidem cu Magistratul de aur.

Oferta de fidelizare:

• Salariu lunar: între 5.000 și 7.000 de euro (net), altfel cum să fie „fidelizat”?
• Pensia: preferabil peste salariu, ca să nu apară un șoc emoțional la ieșirea din activitate.
• Bonus de continuitate: pentru fiecare an în care nu pleci din sistem, primești un mic „dividend de independență”.
• Spor de stres moral: pentru fiecare mare dosar soldat cu prescrierea faptelor, primești un supliment – nu e ușor să suporți atâtea critici nedrepte.

Clauză specială:

Dacă societatea civilă îndrăznește să pună la îndoială proporția acestor avantaje, se activează Articolul 1: „Atac la Justiție”.
E genial. Așa se fidelizează o castă: orice discuție devine agresiune, orice întrebare devine atentat.

Pachetul „Politicianul premium”: loialitate față de țară, nu doar față de sinecură

Politicianului român, dacă vrei să-i cumperi onestitatea, trebuie să-i oferi ceva serios. Fiindcă nu se vinde pe puțin:

• Indemnizație consistentă, ca să nu mai fie nevoit să „lucreze cu firmele de casă”.
• Diurne generoase, ca să nu fie tentat să pună pe drum cheltuieli fictive.
• Voucher de integritate anual: dacă nu a fost prins într-un dosar penal până la sfârșitul mandatului, primește o medalie și un city-break la Bruxelles.

Opțiune suplimentară:

Programul „Nu mai furi, te căftănim”. Politicianul care renunță la comisioane primește, în schimb, controlul unei organizații județene. Aceasta îi dă acces la liste, contracte, influență și posibilitatea de a redistribui resurse „fidelizatoare” mai departe.

Cine a zis că onestitatea nu poate fi scalată?

Funcționarul la ghișeu: abonament „Cozi nelimitate zero”

Trecem la funcționarul public, omul care stă între tine și orice hârtie importantă din viață.

Planul de fidelizare arată așa:

• Salariu decent, plus un spor „Anti-șpagă”: pentru fiecare lună în care nu se constată „atenții”, funcționarul primește un bonus.
• Prime de viteză: dacă eliberează actul în 10 minute, nu în 10 zile, primește „puncte de celeritate” convertibile în zile libere. Convertibile, la rândul lor, în vacanțe pe Marte.
• Protecție psihologică: pentru fiecare contribuabil care urlă la ghișeu, funcționarul primește 5 minute de terapie la pauza de masă. Și o excursie la Băicoi.

În schimb:

• nu mai are voie să spună „nu se poate” înainte de a verifica măcar o dată;
• nu mai are voie să folosească expresia „reveniți mâine” ca default;
• nu mai poate bloca cererile doar fiindcă „lipsește o ștampilă pe verso”.

Dacă respectă aceste reguli, se consideră fidelizat la interesul public. Dacă nu, i se retrage cardul de loialitate și revine la plicul clasic, sub dosar. Sau lăsat pe birou când opinentul a ieșit să facă pipilică.

Profesorul și medicul: fidelizare pe bază de respect și lipsă de umilință

Ajungem la două categorii unde, fie vorba între noi, statul trebuia să fi făcut demult ceva, înainte să se apuce să fidelizeze vârfurile sistemului.

Profesorul:

• salariu suficient cât să nu mai fie obligat să facă meditații la negru ca să supraviețuiască;
• infrastructură decentă, ca să nu se mai lupte cu buretele și soba;
• acces la formare reală, nu la cursuri cu diplome colorate.

Medicul:

• venituri clare, transparente, astfel încât „plicul” să devină rușinos, nu „normal”;
• echipamente care funcționează, ca să nu opereze medicina de secol XXI cu aparatură din secolul trecut;
• protecție față de abuzurile sistemului, ca să nu fie fidelizat la șmecheri, ci la pacient.

Fidelizarea lor e simplă:
nu le mai calci demnitatea în picioare.
Nu le mai ceri să fie sfinți plătiți ca niște salahori.

Paradoxal, dacă aici ai avea un program de fidelizare ca lumea, poate nici nu ar mai trebui să-i „cumperi” atât de des. Ar fi de ajuns să nu-i terorizezi.

Poporul de rând: cardul „Român fidel”, cu puncte la fiecare renunțare

Și acum, vedeta programului: Poporul.
Că nu poți fideliza doar vârfurile, iar în rest să lași haosul să curgă.

Cardul „Român fidel” funcționează astfel:

• Puncte pentru civism:
  – arunci gunoiul la coș, nu pe geam: 10 puncte;
  – nu parchezi pe trecerea de pietoni: 20 de puncte;
  – stai la coadă fără să te bagi cu „am doar o întrebare”: 50 de puncte.
• Puncte pentru onestitate mică:
  – plătești biletul de autobuz: 15 puncte;
  – nu mai copiezi la examene: 30 de puncte;
  – refuzi „decontul creativ” la firmă: 40 de puncte.

La un anumit prag, cardul îți oferă:

• Reduceri de nervi: numai când te enervezi mai puțin dacă vezi știrile zilei;
• Bonus de speranță: începi să crezi că poate, într-o zi, te va fideliza cineva și pe tine cu un Stat normal la cap.

Sigur, știm ce urmează:

Unii vor încerca să fraudeze și cardul de fidelitate. Vor întreba dacă se pot cumpăra puncte la negru, dacă se poate „aranja” să fie trecuți direct la nivelul Gold. E în ADN-ul experimentului social.

Dar măcar am avea recunoașterea onestă a situației: nu mai lăsăm cinstea la voia întâmplării, o trecem pe sistem de loialitate.

Cine plătește fidelizarea generală?

Aici vine momentul magic.
La întrebarea „cine plătește toate programele astea?”, răspunsul e, ca întotdeauna: tu.

Tu, contribuabilul care:

• n-ai bonus de fidelizare;
• n-ai pensie specială;
• nu ai nici card „Român fidel” în realitate;
• ai doar privilegiul de a susține prin taxe toate fidelizările altora.

De fapt, lumea bună a fidelizării nu se gândește niciodată la tine. Ea te consideră resursă regenerabilă de bani și răbdare.
Ție ți se cere, eventual, fidelitate față de țară, față de stat, față de valorile constituționale. Gratuit.

Contract social sau program de loialitate?

Dacă dăm la o parte gluma, rămâne o întrebare grea:
vrem contract social sau vrem program de loialitate?

Contractul social arată așa:

• reguli clare, aplicate pentru toți;
• pedepse reale pentru cei care încalcă legea, indiferent de venit;
• salarii decente, proporționale cu responsabilitatea, nu cu forța de șantaj;
• respect față de cetățean, nu față de sporurile cu denumiri poetice.

Programul de loialitate, în varianta „fidelizare”, arată altfel:

• plătim în vârfuri, sperând că banii cumpără moralitate;
• evităm reformele grele, ca să nu supărăm caste;
• ne imaginăm că onestitatea se activează la praguri salariale, ca oferta de Paști de la hipermarket.

Dacă o ții așa suficient de mult, ajungi într-o țară în care fiecare își negociază fidelitatea, iar singurul fraier „fidel” rămâne poporul care încă mai speră că, într-o zi, statul îl va trata ca pe un partener, nu ca pe o vacă de muls.

Până atunci, rămânem în Frikipedia, unde măcar putem spune pe nume paradoxului:
România nu are nevoie să-și fidelizeze onestitatea cu bonusuri. Are nevoie să nu-și mai fidelizeze hoția cu privilegii.