FSLI cere ca orele online să fie înregistrate doar cu acordul profesorilor

Elevii și dascălii au sărbătorit Ziua Mondială a Profesorilor. Totodată, în acest context, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a lansat un apel public către Guvern, cerând, printre altele, acces la internet de mare viteză în toate școlile, laptopuri performante pentru cadrele didactice și modificarea legislației astfel încât să existe „sancțiuni clare pentru părinții și elevii care aduc grave prejudicii de imagine unor cadre didactice, prin postarea pe rețelele de socializare de filmulețe și imagini trucate luate din timpul predării online”, se arată într-un comunicat.

De asemenea, FSLI cere ca orele online să fie înregistrate numai cu acordul profesorilor.

Totodată dascălii au solicitat, printr-o scrisoare, adresată premierului mai multe măsuri în contextual pandemiei.

Printre solicitările trimise la Palatul Victoria se numără următoarele aspecte:

1. Toate școlile să aibă acces la internet de mare viteză care să susțină numărul ridicat de elevi și cadre didactice care se loghează în sistem în același timp;

2. Achiziționarea de laptopuri sau calculatoare performante, cu ajutorul cărora cadrele didactice să își poată preda materia, în timpul orelor de curs. FSLi spune că laptopurile vechi sau depășite nu pot susține platforme moderne de învățare, cursuri interactive sau cu un conținut elaborat al materiei didactice.

3. Achiziționarea de camere video performante care să ofere sunet și imagine de calitate, astfel încât elevii care participă la școala online să poată înțelege tot ce comunică profesorii, FSLi precizând că sunt numeroase situații în care elevii nu aud sau nu văd ce predau cadrele didactice.

4. Achiziționarea de echipamente pentru participarea la școala online a tuturor elevilor, având în vedere că există încă un număr mare de elevi care nu le posedă, între aceștia fiind și elevi care vor susține examenele naționale.

5. Modificarea legislației, în sensul de a stabili sancțiuni clare pentru părinții și elevii care aduc grave prejudicii de imagine unor cadre didactie, prin postarea pe rețelele de socializare de filmulețe și imagini trucate luate din timpul predării online.

6. Respectarea dispozițiilor din Regulamentul UE  care prevede protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, precum care spune că înregistrarea prin orice procedee a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care desfășoară acea activitate.

De asemenea, trebuie respectate prevederile art. 73 din Codul civil, conform cărora orice persoană are dreptul la propria imagine, iar în exercitarea acestui drept, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Reprezentanții FSLI susțin că “este revoltător” că lui Ludovic Orban “îi pare a fi o <<bazaconie>> faptul că profesorii solicită respectarea regulilor de protecție a datelor personale, măsuri care se aplică în toate țările membre ale Uniunii Europene.

FSLI mai spune că, “în mod normal, actuala putere ar trebui să susțină inițiativa legislativă conform căreia personalului din învățământ ar urma să i se acorde un stimulent financiar pentru implicarea și expunerea în fața acestui risc” și să găsească bani pentru acordarea majorării salariale cadrelor didactice începând cu 1 septembrie 2020, “având în vedere și faptul că poziționarea salariilor acestora în grila de salarizare este în partea inferioară, iar creșterile salariale ar fi modice”.

“Dreptul la educație al elevilor este garantat de Constituția României, iar pentru ca acest deziderat să se aplice, cei care guvernează au obligația să găsească soluții. În acest moment există un număr apreciabil de elevi care nu participă la școala online, pentru că nu dispun de mijloacele necesare. Era și este de datoria Guvernului României să asigure aceste echipamente tehnice. Școala online presupune ca toate unitățile de învățământ să posede echipamente performante, astfel încât elevii să audă la parametri normali ceea ce predă profesorul în sala de clasă și nu numai. Nu se întâmplă acest lucru, din păcate! Ba mai mult, deși nu li se asigură echipamentele necesare, profesorii sunt acum amenințați cu desfacerea contractului individual de muncă dacă nu predau online, ceea ce este un abuz. Și, în viziunea celor care guvernează, nici la protecția propriei imagini nu mai au dreptul, într-o țară care face parte din U.E. și care a stabilit reguli clare legate de această protecție”, spune liderul FSLI, Simion Hăncescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole