Fuga banilor, tăcerea pieței și vocea amară a realității

Ceea ce vedem în aceste zile pe piața valutară și monetară nu este o întâmplare, nici vreo conspirație bancară. Este pur și simplu expresia unui adevăr dureros: România trăiește pe banii altora, iar acei „alții” tocmai și-au pierdut încrederea. ROBOR a sărit la 7,25%. Euro a început, în sfârșit, să urce vizibil, după ani în care BNR l-a ținut în lesă artificial. Investitorii fug. Fondurile ies în viteză din România. Titlurile de stat Fidelis se vând cu pierderi. Iar explicația e simplă: nimeni nu vrea să-și țină banii într-o țară care cochetează, chiar și teoretic, cu naționalizările, izolaționismul și diletantismul economic.

De ce ar mai avea încredere cineva în România, când candidatul care a intrat pe primul loc în turul 1 anunță sfârșitul investițiilor străine, reducerea dependenței de fonduri europene și promite „exportul de apă”? Cineva care flutură ideea naționalizării, ca și cum n-ar ști că trăim într-o economie globalizată în care încrederea este moneda supremă?

Rezultatul? Cei care pot, fug. Cei care au investit, își retrag banii. Cei care au credite, deja simt durerea în buzunar. ROBORul și IRCC-ul urcă, leul se devalorizează, iar prețurile la energie, alimente și bunuri de consum vor exploda în următoarele luni. Până și BNR, instituție pe care nu o putem acuza de reacții impulsive, vinde miliarde din rezervele valutare doar ca să evite o prăbușire a leului care ar trimite inflația înapoi la două cifre. Dar cât poate rezista BNR fără să-și golească rezervele?

Și totuși, acesta e doar începutul. Adevărata criză va veni după turul 2. Pentru că nici Nicușor Dan nu oferă, deocamdată, soluții economice clare. Este candidatul tăcut al „continuității responsabile”, dar România nu mai poate continua așa. Avem un deficit bugetar de 9,3% din PIB, un stat supradimensionat și o economie care trăiește din consum și împrumut. Nici măcar UE nu mai are răbdare cu noi.

08:00, 07.04.2025 • OPINII

Eu pentru cine votez… dacă am un președinte prin… rotație?

07:55, 04.04.2025 • OPINII

Căutând logica în haosul tarifelor lui Trump

Într-un astfel de context, alegerea între un lider rațional, dar incolor, și unul carismatic devine una de viață și de moarte pentru mediul privat, pentru clasa de mijloc, pentru oricine plătește taxe sau are un credit în lei.

Fiecare punct procentual cu care crește ROBOR lovește direct în buzunarul celor care muncesc. Fiecare creștere de curs înseamnă o notă de plată mai mare la energie, la alimente, la chirii, la orice. Asta nu e propagandă. E economie de manual.

Paradoxal, poate că tocmai acest șoc este șansa României. Pentru că, în fața colapsului financiar, statul va fi obligat să se reformeze. Să taie în carne vie, să reducă aparatul birocratic, să devină eficient. Nu pentru că vrea, ci pentru că nu va avea încotro. Când nu mai ai bani să plătești salarii și pensii, reforma nu mai e o opțiune. Devine singura cale.

Dar nu vă amăgiți: această criză nu lovește doar instituțiile. Lovește mai ales oamenii care au fost orbiți de promisiuni simpliste. Cei care cred că poți să arestezi corupția și să naționalizezi economia fără să pierzi orice urmă de încredere externă. Nu poți. Lumea nu mai funcționează așa. Nici măcar China sau Ungaria nu-și permit asemenea jocuri riscante.

Așadar, dincolo de ideologii, de ranchiuni politice sau de vise revoluționare, întrebarea reală este: vrem să rămânem în joc sau să ne scoatem singuri din el?

România nu e la pământ. Încă nu. Dar poate ajunge acolo foarte repede dacă pe 18 mai alegem populismul și furia în locul lucidității. Este poate o perioadă de tranziție dureroasă, dar și un moment de adevăr. Un posibil reset, în care statul — obișnuit să funcționeze pe datorie și promisiuni — va fi forțat de piață să se reformeze. Nu pentru că vrea, ci pentru că nu va avea de ales.