Funeralii de stat pentru Ion Iliescu? Ce spune legea, ce decide Guvernul și de ce e scandal public pe tema asta

Deși în spațiul public se vehiculează ideea că orice fost președinte al României trebuie să aibă parte de funeralii de stat, adevărul juridic este puțin mai nuanțat. Nu există o lege explicită, unică, care să impună funeralii naționale pentru orice fost șef de stat. Ceea ce există sunt mai multe acte normative și un cumul de practici instituționale, din care s-a născut… o cutumă, adică un obicei cu valoare de normă, dar care nu e obligatoriu.

Un fost șef de stat moare. Urmează automat onorurile? Nu chiar.

Care este temeiul legal?

În esență, două documente stau la baza deciziilor privind funeraliile de stat:

1. Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale

Aceasta este legea-cadru care reglementează modul în care statul român organizează ceremoniile oficiale. La articolul 20, alin. (1), se prevede clar:

„La decesul unei personalități marcante a statului român (fost președinte, prim-ministru, președinți ai Camerelor Parlamentului, miniștri, academicieni, alte personalități recunoscute), se pot organiza funeralii cu caracter oficial, la inițiativa autorităților publice centrale sau locale.”

Deci: se pot organiza. Nu scrie nicăieri că „se organizează automat”.

2. Decizia Guvernului – hotărârea politică finală

Organizarea de funeralii de stat sau funeralii oficiale (nu sunt același lucru, dar în practică se confundă adesea) se face printr-o Hotărâre a Guvernului. Nu e o obligație impusă de Constituție sau de vreo altă normă superioară. Decizia este una exclusiv politică, iar Guvernul poate decide:

• să acorde funeralii de stat (cu onoruri militare, salve, steag în bernă, cortegiu oficial etc.)
• sau să NU acorde, dacă apreciază că personalitatea nu întrunește condițiile morale sau contextul nu o permite.

Și totuși, Ion Iliescu a fost președinte. N-ar trebui să fie automat?

Nu. A fost și Nicolae Ceaușescu președinte – dar nimeni nu i-a organizat vreo ceremonie națională (ba dimpotrivă). Totul depinde de percepția asupra rolului istoric al celui decedat și de decizia actualei puteri executive.

În cazul lui Iliescu, discuția este mai complicată:

• a fost primul președinte postcomunist (de facto, din 1989, de jure din 1990)
• dar este și acuzat de crime împotriva umanității în Dosarul Revoluției și în cel al Mineriadelor
• în plus, a fost perceput ca fiind gardianul unei tranziții controlate, în care nomenclatura veche și-a salvat pielea sub haine democratice

Prin urmare, onorurile de stat pentru Ion Iliescu nu sunt o obligație, ci o alegere.

Ce presupun funeraliile de stat?

Dacă Guvernul decide să le acorde, se aplică un întreg protocol:

• steag național în bernă la instituțiile publice
• salve de tun și onoruri militare
• alocuțiuni oficiale în Parlament
• transmitere TV în direct, cu girul TVR
• înmormântare la un cimitir național (de regulă, Bellu)
• declararea unei zile de doliu național

Aceste lucruri nu se întâmplă spontan. Ele sunt decise de Comitetul Interministerial pentru Ceremonii Oficiale, iar aplicarea lor depinde strict de voința politică.

Controversa actuală: onoare națională sau rușine de stat?

Moartea lui Ion Iliescu (5 august 2025) a aprins instantaneu spiritele. De o parte – PSD, o parte din PNL și câțiva nostalgici, care vorbesc despre „rolul fondator al lui Iliescu” și cer funeralii de stat, „pentru a marca istoric contribuția sa”.

De cealaltă parte – o bună parte din societatea civilă, mai toate vocile din AUR, USR și diaspora, dar și o parte din presă, care consideră absolut imoral ca statul român să-și cinstească în mod oficial un om care:

• a refuzat să judece crimele comunismului
• a orchestrat represiuni sângeroase
• a blocat reforma autentică
• a protejat Securitatea transformată în servicii „democratice”

Iliescu, între istorie și justiție: de ce e complicat

Fără o decizie definitivă în justiție privind crimele de la Revoluție sau Mineriadă, Ion Iliescu a murit într-o ambiguitate juridică periculoasă: acuzat, dar nejudecat.

Așadar, o parte a societății consideră că organizarea unor funeralii de stat ar reprezenta o insultă la adresa victimelor anilor ’89–’90, o formă de reabilitare simbolică a unui regim criminal.

Ce urmează? Guvernul Bolojan trebuie să decidă repede

Rămâne ca Guvernul să decidă – prin hotărâre – dacă:

• organizează funeralii de stat (cu tot tacâmul simbolic)
• acordă doar o formă restrânsă de onoruri oficiale
• sau merge pe varianta unui funeral privat, fără implicare instituțională

Cert este că niciun text de lege nu obligă Guvernul să acorde acest privilegiu.

Concluzie: onoarea statului nu se acordă automat, se cântărește

Funeraliile de stat nu sunt o recompensă pentru funcția deținută, ci un gest de recunoaștere istorică. Iar istoria încă nu s-a pronunțat complet asupra lui Ion Iliescu.

Poate că singurul lucru mai trist decât moartea acestuia este faptul că România încă nu știe să-și judece trecutul – și nici să-și aleagă simbolurile.

Iar aici nu legea e problema, ci coloana vertebrală.

Guvernul Bolojan a decis: funeralii de stat pentru Ion Iliescu

În ciuda scandalului public și a vocilor care au cerut decență, tăcere sau chiar repudiere, Guvernul condus de Ilie Bolojan a hotărât să acorde funeralii de stat lui Ion Iliescu. Decizia a fost oficializată prin Hotărâre de Guvern, iar ziua de 6 august a fost declarată zi de doliu național, cu toate elementele de protocol: steaguri în bernă, onoruri militare, discursuri publice și transmisiuni oficiale. Este o alegere asumată politic – una care, pentru o parte însemnată a societății, pare mai degrabă o recunoaștere a ambiguității decât o reparație simbolică.

Statul român nu judecă trecutul, îl decorează

Decizia de a organiza funeralii de stat pentru Ion Iliescu nu este doar un gest de protocol – este o declarație politică. Una care aruncă în derizoriu memoria victimelor Revoluției și Mineriadelor, legitimând indirect un regim al confuziei morale. În loc să deschidă un proces public de asumare istorică, statul a preferat să pună coroane pe amnezie și steaguri în bernă pe adevăr.

Nu legea i-a oferit lui Iliescu onoarea supremă, ci lașitatea eternă a unei clase politice care încă se închină la fantomele fondatoare.