Exclusiv

Funeraliile Papei Francisc: rugăciune și emoție în comunitatea catolică din România

Publicat: 22 apr. 2025, 12:30, de Rona David, în Culte , ? cititori

Comunitatea catolică din România se pregătește cu smerenie și reculegere pentru funeraliile Papei Francisc, programate oficial pentru sâmbătă, 26 aprilie, începând cu ora 11:00, ora României. Anunțul a fost confirmat de părintele Șerban Tarciziu, de la Catedrala Catolică Sf. Iosif din București, într-un scurt interviu acordat publicației Puterea.

„Bineînțeles, vor fi transmise în direct de foarte multe televiziuni, așa cum s-a întâmplat și cu ocazia funeraliilor Papei Ioan Paul al II-lea și ale Papei Benedict”, a precizat părintele.

În ceea ce privește participarea unei delegații oficiale din partea Bisericii Catolice din România, acesta a declarat că decizia încă nu a fost luată, fiind necesară consultarea episcopilor.

Până la ceremonia de sâmbătă, în bisericile catolice din întreaga țară vor fi oficiate liturghii după programul obișnuit, dar cu o mențiune specială:

„La fiecare liturghie se va formula o ectenie, o rugăciune pentru odihna veșnică a Sfântului Părinte Papa Francisc”, a explicat părintele Tarciziu.

Acesta și-a amintit cu emoție de momentele trăite în timpul vizitei Papei Francisc în România, în mai 2019. Implicat în organizare, părintele a lucrat la traducerea textelor oficiale și a participat la transmisiunile televizate, simțind „pulsul, tensiunea și emoția” din acele zile istorice.

„Sfântul Părinte era fermecător, cu o privire caldă, blândă, iubitoare. Îți dădea sentimentul că, în acel moment, pe lume mai existau doar două persoane: el și tu”, a mărturisit părintele.

Comunitatea catolică din România îl comemorează pe Papa Francisc cu recunoștință, simplitate și dragoste – trăsături care i-au definit întreaga slujire. „Mulțumesc. Dumnezeu să-l țină în lumina Sa. Amin!”, a încheiat părintele Tarciziu.