Furtuni puternice în 14 județe, porturi închise și sute de intervenții ale pompierilor

Publicat: 04 oct. 2025, 08:40, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Furtuni puternice în 14 județe, porturi închise și sute de intervenții ale pompierilor
sursa foto: Facebook/Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Vremea rea de vineri a afectat grav 49 de localități din 14 județe, potrivit unui raport transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Ploile abundente și vântul puternic au produs pagube considerabile, au blocat drumuri și au dus la închiderea porturilor maritime.

Pagube în 14 județe, porturi blocate la Marea Neagră

Potrivit IGSU, echipele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei din 21 de curți, cinci case și patru subsoluri. De asemenea, au fost îndepărtate elemente de construcție desprinse de la acoperișurile a 63 de imobile și au fost degajați 237 de copaci și patru stâlpi de electricitate prăbușiți.

În total, 141 de autovehicule au fost avariate. În Capitală, doi copaci s-au prăbușit peste autoturisme aflate în mers, iar o persoană a suferit traumatisme și a fost transportată la spital.

Circulația rutieră a fost afectată în mai multe zone. Pe Drumul Național 57A, în județul Caraș-Severin, s-au înregistrat căderi de pietre pe carosabil, iar pe Drumul Județean 204B din Vrancea traficul a fost blocat temporar din cauza unui copac căzut.

„Sunt închise porturile Constanța Nord, Constanța Sud, Midia și Bara Sulina. Echipele IGSU rămân în teren pentru gestionarea efectelor produse de fenomenele meteo periculoase”, a transmis IGSU.

Furtună puternică în Capitală: peste 300 de intervenții ale pompierilor

Cea mai afectată zonă a fost însă Bucureștiul, unde furtuna violentă a provocat pagube însemnate. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a raportat peste 300 de intervenții în doar câteva ore.

Pompierii au fost solicitați la 218 cazuri pentru degajarea copacilor doborâți de vânt, 59 de intervenții pentru elemente de construcție desprinse de pe clădiri, 17 pentru cabluri electrice afectate și 15 pentru acumulări de apă.

„O persoană a fost rănită ușor și a primit îngrijiri medicale la fața locului. În total, 163 de autoturisme au fost avariate”, au precizat reprezentanții ISU București-Ilfov.

Situații de urgență și în județul Ilfov

În Ilfov, pompierii au avut 42 de intervenții provocate de vântul puternic și ploile abundente. Majoritatea cazurilor au vizat copaci doborâți de rafale – 24 la număr – care au blocat drumuri, au căzut peste garduri sau cabluri electrice.

Alte șapte intervenții au fost pentru îndepărtarea elementelor de construcție desprinse de pe acoperișuri și fațade, două pentru cabluri electrice afectate și nouă pentru evacuarea apei acumulate în curți și subsoluri.

„Trei autoturisme au fost avariate, însă nu au fost înregistrate victime”, au transmis reprezentanții ISU Ilfov.