Furtunile au făcut ravagii în București

Publicat: 27 iul. 2023, 11:06, de Madalina Toma, în ACTUALITATE , ? cititori
Furtunile au făcut ravagii în București

Numeroase localități din 19 de județe și municipiul București au fost puternic afectate de vijelii și precipitații abundente. Patru persoane și-au pierdut viața, iar case, clădiri și autoturisme au fost sever avariate.

În total, 53 de localități din județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Tulcea au fost afectate. Trei dintre cei decedați au fost loviți de fulger în județele Botoșani și Caraș-Severin, iar o altă persoană și-a pierdut viața după ce un copac s-a prăbușit peste autoturismul în care se afla, în județul Alba, relatează Agerpres.

Echipajele de pompieri au intervenit prompt pentru a degaja elemente de construcție, șase stâlpi și 117 copaci căzuți pe carosabil, autoturisme și clădiri. De asemenea, au fost efectuate intervenții pentru evacuarea apei dintr-o anexă, șapte beciuri, două subsoluri de bloc și două străzi. În urma evenimentelor, nouă case, 16 blocuri și 18 autoturisme au fost avariate.

În județul Ilfov, un copac căzut a lovit un autoturism aflat în mers, iar o persoană a fost rănită și transportată la spital.

Aceste situaţii înregistrate la nivel naţional reprezintă dovada clară că fenomenele meteo periculoase nu trebuie ignorate, iar frecvenţa de manifestare a acestora s-a intensificat în ultima perioadă. Ţineţi cont de recomandările autorităţilor, respectaţi măsurile şi avertizările transmise prin sistemul RO-ALERT sau prin alte surse de informare. Multe dintre efectele unor situaţii de urgenţă pot fi limitate sau chiar eliminate dacă se acţionează la timp şi se cunoaşte modul corect de reacţie.”, recomandă IGSU.