După includerea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, canadienii de la Gabriel Resources nu exclud lansarea unei noi acțiuni în instanță contra României.
„Cererea de înscriere în Patrimoniul Mondial contravine obligațiilor ce revin României, în temeiul tratatelor internaționale, în relațiile sale cu Gabriel Resources”, astfel sună avertismentul companiei, citată de AFP.
Potrivit Profit.ro, proiectul minier Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, după cum a anunțat președintele Comitetului, Tian Xuejun. În același timp, situl a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol, recunoscându-se atât vulnerabilitatea sitului cât și necesitatea aplicării unor măsuri de protecție.
„În Patrimoniul UNESCO nu intră întreaga localitate Roșia Montană, ci o arie delimitată, cea care apare în dosarul depus de guvernul României (prin delegația pe care am condus-o) în ianuarie 2017 și, apoi, în ianuarie 2020. În dosar este vorba, în principal, despre fosta exploatare/mină romană (adică de pe vremea Imperiului roman, ca să fie clar) și nu de întreaga zonă Roșia Montană”, explică Adrian Cioroianu, delegatul Permanent al României pe lângă UNESCO.
Istoricul a mai arătat că înscrierea pe lista Patrimoniul Mondial nu exclude continuarea exploatării în zonă, cândva, în viitor, de către firme românești sau în parteneriate. În istoria recentă a UNESCO au fost cazuri de state care au decis modificarea/exploatarea unor situri, drept care ele au fost retrase de pe lista Patrimoniului Mondial. Includerea minelor de aur în Patrimoniul Mondial de UNESCO este o decizie care ar putea însă îngropa proiectul controversat de exploatare în zonă.
Niste escroci care au gasit corupti in Ro si prin care sa faca exploatari cu cianuri iar aurul sa il ia ei. Ar trebui sa plateasca cei din guvern care au aprobat sa vina ei la noi in tara.
exploatarea cu cianuri este un nonsens … rog săa vă mai documentați înaite de a lansa alte manifeste patriotice !