Gabriela Ruse, calificată în semifinale la Hamburg

Publicat: 09 iul. 2021, 17:30, de Raluca I. Heroiu, în SPORT , ? cititori
Gabriela Ruse, calificată în semifinale la Hamburg

​Elena-Gabriela Ruse s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Hamburg. Sportiva a învins-o pe americanca Danielle Collins.

Ruse (198 WTA) a avut nevoie de două ore și jumătate pentru a trece de Collins (48 WTA, a patra favorită), scor 6-4, 1-6, 7-5.

Pentru un loc în finală, Gabriela se va confrunta cu învingătoarea partidei dintre Dayana Yastremska (Ucraina/38 WTA şi principală favorită) și Sara Errani (Italia, 105 WTA).

Prin calificarea în semifinale, Gabriela Ruse şi-a asigurat un premiu de 8.144 de euro şi 110 puncte.