Gala Tinerilor Instituționalizați va avea loc luni

Publicat: 14 iun. 2025, 06:25, de Alice Călin, în Cultură , ? cititori
Gala Tinerilor Instituționalizați va avea loc luni
Gala Tinerilor Instituționalizați "Eu Contez"

Gala Tinerilor Instituționalizați, ajunsă la cea de-a patra ediție, se va desfășura luni, 16 iunie 2025, la Cinema Muzeul Țăranului Român din București începând cu ora 19:00. Evenimentul, sub numele „Eu Contez”, este dedicat tinerilor care provin din centre de plasament sau din medii defavorizate și își propune să le ofere acestora un spațiu de exprimare autentică și apreciere publică.

Gala Tinerilor Instituționalizați aduce în prim plan copiii din sistem

Participanții vor putea asista la momente artistice realizate de tinerii din sistemul de protecție a copilului. Acestea vor include muzică live și scenete de teatru. În cadrul evenimentului va fi prezentat scurtmetrajul documentar „La revedere, castelule!”. Filmul este inspirat din povestea reală a două surori rome care au trăit experiența instituționalizării iar acum își croiesc propriile destine.

La eveniment vor fi prezenți artiști, profesori, activiști și reprezentanți ai instituțiilor relevante, într-un cadru care încurajează dialogul și empatia. Gala Tinerilor Instituționalizați este organizată de Asociația Untold Stories. Evenimentul face parte dintr-un demers mai amplu de susținere prin artă a tinerilor din medii vulnerabile. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, însă acestea trebuie rezervate în prealabil.

Alina Șerban, organizatoarea Galei „Eu Contez”

Evenimentul este coordonat de actrița și regizoarea Alina Șerban, cunoscută pentru implicarea sa în proiecte dedicate comunităților marginalizate. Ea este fondatoarea Asociației Untold Stories, o organizație non-profit care folosește arta ca mijloc de combatere a discriminării și de promovare a diversității.

Alina Șerban este prima regizoare romă de teatru și film din România. În 2024 a fost decorată cu Ordinul Meritul Cultural pentru activitatea sa artistică. De asemenea, a câștigat de 4 ori premiul „Cea mai bună actriță” în Germania, pentru rolul său în filmul Gipsy Queen. Mai mult, în 2020 Șerban a reprezentat România la Festivalul de Film de la Cannes cu producția „Singură la Nunta Mea”.

Experiența personală în sistemul de protecție a copilului a motivat-o să creeze proiecte prin care tinerii instituționalizați să fie văzuți, ascultați și sprijiniți să-și construiască un viitor mai bun.