Garry Kasparov: Ne confruntăm cu începutul celui de-al treilea război mondial

Publicat: 08 apr. 2022, 09:45, de Otilia Caloian, în Internațional , ? cititori
Garry Kasparov: Ne confruntăm cu începutul celui de-al treilea război mondial

Celebrul șahist rus Garry Kasparov consideră că ne confruntăm cu începutul celui de-al treilea război mondial, nu pentru că spune el, ci „pentru că o spune Putin”.

Garry Kasparov, șahistul cunoscut în toată lumea, un om care-l cunoaște foarte bine pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, spune că „este foarte important să asculți ce spune acest dictator” despre planurile sale. Garry Kasparov își exprimă de ani de zile opoziția și criticile față de președintele țării sale, Vladimir Putin, iar din 2014 are cetăţenie croată. Atacul rusesc asupra Ucrainei nu l-a luat prin surprindere.

Când a fost întrebat de jurnaliștii de la El Objective dacă ne aflăm în faţa primului pas al celui de-al Treilea Război Mondial, Garry Kasparov a răspuns categoric: „Cred că da. Nu pentru că o spun eu, ci pentru că așa spune Putin”.

Din acest motiv, el a insistat că „este foarte important să ascultăm ce spune acest dictator pentru că nu ne minte în privința mișcărilor sale tactice, ne spune mereu despre planurile lui”.

De altfel, el a amintit că Putin „a fost foarte explicit încă de la început în privinţa planurilor sale, când în 2007, la München, la Conferința europeană pentru securitate, a vorbit despre revenirea în sferele de influență. Prin acest limbaj militar clar, Putin vorbea deja direct din statul sovietic către Europa și indica foarte clar că vrea să revină în ’97”, citează Cadena Ser și Rador.

Kasparov subliniază că, chiar și atunci, în urmă cu 15 ani, „voia ca Rusia să aibă drepturi pentru a controla direct și chiar a recupera acești sateliți sovietici europeni și nimeni nu l-a luat în serios, iar apoi în anul următor, în 2008, a atacat Republica Georgia, arătând că era absolut serios cu agenda lui geopolitică”.

 

 

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele