„Gata cu privilegiile!” Parlamentul taie pensiile speciale ale primarilor. Ce s-a votat, ce înseamnă și cât de convingător e tot teatrul

S-a abrogat articolul care dădea pensii speciale pentru primari, viceprimari și șefii de consilii județene. Sună eroic, dar să vedem și restul poveștii: cine câștigă politic, ce obligații europene trebuia România să bifeze și de ce nu avem voie să aplaudăm prea repede.

Ce s-a întâmplat concret

Parlamentul a votat eliminarea completă a pensiilor speciale pentru aleșii locali – primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. A fost abrogat articolul 210 din Codul administrativ, articol care garanta o „indemnizație pentru limită de vârstă” tuturor foștilor aleși locali începând din 1992. Cu alte cuvinte, baronii ieșiți din joc urmau să-și ia renta de baroni. Acum, pe hârtie, nu mai iau.

Important:

pensiile astea speciale n-au apucat să intre efectiv în plată, pentru că au tot fost amânate an după an (erau suspendate până la 1 ianuarie 2027). Ce s-a făcut acum e că nu doar le mai amânăm, ci le tăiem de tot – cel puțin la nivel de text de lege.

Atenție la bani:

vorbim de sume obscene raportat la pensia obișnuită. Cu formula actuală, un fost primar, vice sau șef de consiliu județean putea ajunge teoretic la aproape 18.800 lei pe lună, de cam șapte ori pensia medie din România (aprox. 2.800 lei).

Deci da, nu vorbim de „o mică corecție simbolică”. Vorbim de un flux de bani publici pe viață, dedicat unei categorii politice extrem de bine poziționate în teritoriu.

De ce se întâmplă asta tocmai acum și nu acum 5 ani?

Aici intră în scenă ipocrizia clasică din politica românească.

Pensiile speciale pentru aleșii locali au fost introduse în Codul administrativ și apărate ani de zile de partidele mari, pentru că baronii locali sunt motorul lor electoral. Primarii, viceprimarii, șefii de consilii județene sunt oamenii care cară voturile în campanie, scot lumea la urne, țin organizația în picioare. Nu-i superi dacă vrei carieră lungă.

De-aia, de ani întregi, nimeni n-a vrut să le taie privilegiul. L-au tot amânat să nu intre în plată, dar nu l-au omorât.

Acum, brusc, hop, curaj moral. De ce?

Două motive mari:

1. Presiunea bugetară și europeană.
   România are deficit mare (aproape de 9% din PIB, conform justificării susținătorilor legii) și o datorie publică trecută lejer de 50%. Nu mai avem luxul să inventăm pensii „de mulțumire politică” pe banii tuturor.
   
   În plus, în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), România s-a angajat că reduce cheltuielile cu pensiile speciale. E trecut acolo, negru pe alb: dacă nu demonstrăm reformă reală, pierdem bani europeni. Se vorbește de aproape 869 de milioane de euro care pot să nu mai vină dacă dăm cu fofârlica la capitolul „privilegii speciale la pensie”.
   Traducere: Europa nu mai plătește huzurul clientelei locale.
2. Imagine politică.
   Pentru unii inițiatori – gen Claudiu Năsui, care a împins des subiectul ăsta – e muniție electorală curată: „Uitați, noi chiar am tăiat din privilegiile sistemului, nu doar am vorbit.”. E greu să contești mesajul public „am abrogat articolul care le dădea pensie nesimțită baronilor locali”. E punchline de afiș.

Pe scurt:

ce n-a fost moral până acum a devenit brusc „imperativ economic și european”. Cum spunea bunica: nu le-a venit mintea la cap, le-a venit Bruxelles-ul pe cap.

Cine pierde efectiv bani?

Teoretic, toți foștii și viitorii aleși locali care contau pe renta asta.

Vorbim de sute și sute de oameni: primari (mai ales cei cu multe mandate), viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. Fix nucleul dur al „baronatului local”, oamenii care taie panglici, împart contracte și controlează dependențele economice din județe.

Pentru ei, indemnizația specială la pensie era nu doar un bonus sentimental, ci garanția că, după o viață în politică locală, statul îi plătește ca pe feudali, nu ca pe restul pensionarilor.

Și aici e interesant:

în anii anteriori, când se discuta eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, lumea țipa „jos privilegiile aleșilor de la centru”, dar la primari se făcea brusc liniște. Baronul local era protejat. Acum nu mai e.

E pentru prima dată când centrul (Parlamentul) taie, în bloc, o rentă a oamenilor din teritoriu. Asta e mare lucru în sine, pentru dinamica internă de putere din partide.

Acum partea cu „să nu ne îmbătăm cu apă rece”

E foarte ușor pentru orice politician să urle azi „am salvat țara de la privilegiile baronilor”. Și e tentant să publici asta ca pe un final de film cu eroi.

Problema e următoarea: tăierea pensiilor speciale pentru primari NU înseamnă că România a rezolvat problema privilegiilor la pensie. Nu înseamnă nici măcar că banii publici devin brusc corecți și echitabili.

De ce?

1. Pensiile speciale ale altor categorii rămân un câmp de luptă extrem de complicat – magistrați, structuri de ordine publică, alte zone protejate politic și constituțional. N-ai voie să promiți „am terminat cu pensiile speciale”, pentru că n-ai terminat. Ai rupt doar un tentacul. Balaurul e acolo. Discuția cu magistrații e încă blocaj de Curte Constituțională, nu de voință politică. (Chestie pe care o știe toată lumea de bună credință din București.)
2. Toată lumea politică încearcă acum să vândă povestea asta drept „dovada că ne-am schimbat”. Hai să fim serioși. Dacă s-ar fi schimbat cu adevărat, articolul 210 nici nu exista în Codul administrativ. Faptul că îl tai după ce-l tot amâni an la rând e mai degrabă semn că ai fost prins cu plicul pe masă și-ai pus plicul în buzunar când a intrat procurorul.
3. E și un calcul rece: partidele mari au nevoie să-și cosmetizeze imaginea anti-privilegii exact într-un moment în care presiunea publică e la cote nervoase. Oamenii urlă la pensii speciale, la corupție, la cumetrie. PSD, PNL, toți au baroni locali. Ce e mai ieftin politic? Să livrezi o tăiere acolo unde oricum nu intrase nimic încă în plată. Așa „ai făcut reformă” fără să pierzi, de fapt, bani din bugetul curent.

Adică da, e o victorie. Dar e și PR inteligent.

Unde e miza reală

Miza reală nu e că nu se mai dau 18.000 lei pe lună unor foști primari. Bravo, foarte bine că nu se dau, nimeni nu plânge.

Miza reală e dacă această votare e începutul unui standard sau doar un sacrificiu controlat.

Standard înseamnă:

– principiul contributivității devine obligatoriu și pentru restul „sistemelor speciale”;
– nu mai există acces privilegiat la banii publici doar pentru că ai avut o funcție politică;
– reforma asta se leagă de condițiile europene din PNRR și protejează efectiv finanțările externe, nu doar sună frumos la microfon.

Sacrificiu controlat înseamnă:
– li s-a tăiat o vacă sacră din județe, ca să rămână liniștiți porcii sacri din centru.
– „uite, poporule, am dat capul baronilor”, ca să nu mai întrebi de restul.

Tu pe care varianta ai paria?

Concluzia fără cravată

A elimina pensiile speciale pentru primari, viceprimari și șefii de consilii județene e corect. Era, sincer, minimul decent. E bine că s-a făcut. E sănătos să nu mai hrănim la nesfârșit clanul politico-administrativ local cu rente pe viață.

Dar hai să nu jucăm teatru:

Parlamentul nu a devenit brusc o mănăstire a austerității morale. A devenit un loc în care s-a înțeles ceva foarte rece: dacă nu tai tu, te taie Bruxelles-ul de la bani. Dacă nu livrezi o reformă vizibilă, riști să pierzi aproape un miliard de euro din PNRR și să intri în campanie cu eticheta „protectorul baronilor specialiști în rente”.

Deci da, e „Gata cu privilegiile!”, dar să nu ne amăgim: nu din dragoste pentru echitate socială. Ci din frică de buzunar gol și din instinct de supraviețuire politică.

Și, totuși, să fii cinstit până la capăt: frica asta e bună.

Teama de a pierde bani europeni tocmai a făcut ce n-au vrut să facă ani de zile declarațiile despre moralitate.

Nu e revoluție. E prima zgârietură serioasă pe carapacea baronilor. Ținem minte momentul, îl notăm la catastif, și întrebăm mai departe: „Urmează magistrații? Sau aici se termină curajul?”