Gazul, noua armă geopolitică. De ce Europa se teme de un șoc al facturilor
În spatele operațiunii care a scos din joc regimul de la Caracas se conturează o realitate nouă: Statele Unite își consolidează rapid controlul asupra unor resurse strategice care pot redesena raporturile de forță la nivel global.
La scurt timp după capturarea lui Maduro, unul dintre principalii emisari ai Kremlinului a formulat o observație care a atras atenția mediilor diplomatice: odată cu Venezuela, Washingtonul ajunge să controleze aproximativ o cincime din producția mondială de petrol.
„O putere enormă”, recunoscută chiar de Moscova
Kirill Dmitriev, negociator al lui Vladimir Putin în relația cu Casa Albă, a descris această concentrare drept „o putere enormă”. Din perspectiva Moscovei, problema nu este neapărat direcționarea acestei influențe împotriva Rusiei, care își controlează în mare parte propriile resurse energetice, ci folosirea ei ca instrument de presiune asupra Europei.
Pentru petrol, impactul este semnificativ, dar adevărata vulnerabilitate a Uniunii Europene se află în altă parte: gazele naturale.
Europa, între două dependențe energetice
În ultimii ani, Uniunea Europeană a făcut eforturi masive pentru a se desprinde de dependența de gazele rusești, accelerată după declanșarea războiului din Ucraina. Decizia a fost prezentată drept una strategică și necesară, menită să reducă riscurile geopolitice și să limiteze capacitatea Moscovei de a exercita presiuni economice.
Citeşte şi: Planul surprinzător al SUA în Venezuela vine cu riscuri uriașe pentru Trump
Puțini lideri europeni anticipau însă că noul furnizor-cheie, Statele Unite, s-ar putea dovedi la fel de incomod, și poate chiar mai greu de gestionat din punct de vedere politic. În doar câțiva ani, gazul natural lichefiat american a devenit esențial pentru funcționarea economiilor europene.
Astăzi, Uniunea Europeană are nevoie de gazele americane aproape la fel de mult cum avea nevoie de cele rusești în urmă cu patru sau cinci ani.
Gazul, arma energetică a noii ordini globale
Diferența majoră față de perioada în care Rusia domina piața europeană este că Statele Unite nu depind de Europa în aceeași măsură. Furnizorii americani de gaze naturale lichefiate au alternative solide: piața internă, unde centralele electrice consumă cantități mari de gaz, și Asia, unde cererea este în creștere.
Această flexibilitate oferă Washingtonului o pârghie de influență comparabilă cu cea pe care Kremlinul o avea înainte de 2022. O eventuală reducere a livrărilor sau redirecționarea lor către alte piețe ar putea duce rapid la creșteri ale facturilor la încălzire și electricitate în Europa.
Lecția crizei energetice din 2022
Europa a mai trecut printr-un astfel de scenariu. În 2022, reducerea livrărilor de gaze rusești a declanșat o criză energetică majoră, cu efecte directe asupra populației și industriei. Atunci, intervenția rapidă a altor furnizori, în special a Statelor Unite, a contribuit la evitarea unui colaps energetic.
În acel moment, Rusia era principalul furnizor al Europei, livrând cantități uriașe de gaze prin conducte. Astăzi, aceste fluxuri au fost aproape complet eliminate, iar Moscova a dispărut practic de pe piața europeană.
Ascensiunea rapidă a gazului american
În paralel cu retragerea Rusiei, exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa au crescut accelerat. Statele Unite au devenit principalul furnizor, reprezentând o majoritate covârșitoare din importurile europene de GNL.
Această schimbare a fost privită inițial ca o victorie strategică pentru securitatea energetică a continentului. Însă contextul geopolitic actual ridică semne de întrebare legate de echilibrul de putere creat prin această nouă dependență.
Petrolul venezuelean și semnalele către Europa
Controlul sporit al Washingtonului asupra petrolului venezuelean adaugă o nouă dimensiune acestui tablou. Venezuela deține unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, iar reintegrarea acestei producții în circuitul controlat de Statele Unite amplifică capacitatea Casei Albe de a influența piețele globale ale energiei.
Pentru Europa, mesajul implicit este unul delicat: securitatea energetică a continentului depinde tot mai mult de decizii luate peste Atlantic, într-un context în care alianțele politice și economice sunt supuse unor tensiuni tot mai vizibile.