Geniștii și Patron

Publicat: 22 mart. 2022, 18:31, de Nina Marcu, în Război Ucraina , ? cititori
Geniștii și Patron

Niște – mai mulți de patru – tanchiști și-un câine. Nu știu cât se potrivește asta, dar mi-am adus aminte de cartea lui Janusz Przymanowski, Patru tanchiști și un câine, când am citit că Serviciul Național de Urgență al Ucrainei, în tot tirul de vești despre front, a inclus și una emoționantă cu un câine.

Când îl vezi în poză, pare, mai degrabă, cățel. Însă, Patron – sau Cartuș, în limba ucraineană – este nu doar un mare câine, ci chiar un erou care merge la muncă, împreună cu soldații din echipa pirotehnică din Cernihiv.

Rolul lui, care, de altfel, îl și încântă, este acela de a descoperi minele rusești îngropate în pământ. 90 de astfel de dispozitive explozive a găsit Patron, un jack russell în vârstă de doi ani.

Ca toți soldații, și Patron are… uniformă și vestă antiglonț, unde se văd însemnele Ucrainei. „El este sufletul și mascota echipei noastre de geniști de la Cernihiv”, spun soldații a căror noimă, acum, în război, e aceea de salvatori.

Patron, conform  Daily Star, e cuminte, mănâncă brânză și găsește bombe neexplodate, salvând, astfel, viețile soldaților, dar și p-ale civililor din zonă.