George Simion l-a numit din nou ”autist” pe Nicușor Dan

Publicat: 01 iun. 2025, 18:40, de Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
George Simion l-a numit din nou ”autist” pe Nicușor Dan
Sursa foto: Inquam Photos - Malina Norocea / Nicușor Dan și George Simion

Liderul AUR și fost candidat la alegerile prezidențiale, George Simion, l-a numit din nou „autist” pe Nicușor Dan, într-un comentariu public postat pe rețeaua TikTok.

Afirmația a fost făcută ca răspuns la un utilizator care a publicat un video cu mesajul: „Dacă răspunde dl. Simion, mă întorc în țară chiar dacă nu-l recunosc pe Nicușor ca președinte”. Simion a replicat: „Mai rămâi momentan acolo! Să scăpăm de autist”.

Comentariul a fost apreciat rapid de urmăritori: în doar 14 ore, acesta a strâns peste 4.000 de reacții și peste 240 de răspunsuri. Postarea a fost amplu distribuită în mediul online, stârnind noi critici la adresa discursului public al liderului AUR.

Nu este prima dată când George Simion folosește acest termen cu conotație jignitoare. În timpul campaniei electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Simion a făcut o remarcă similară într-o înregistrare video publicată de PRO TV. Întrebat despre agenda sa la Bruxelles, acesta a răspuns reporterei: „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’”.

Ulterior, într-o întâlnire cu românii din Belgia, Simion a declarat că își cere scuze „că l-a făcut autist” pe Nicușor Dan, menționând că nu a folosit „cuvintele potrivite”. În același discurs, însă, a continuat cu o tiradă de etichete, afirmând că de fapt voia să spună despre președintele ales că este „securist”, „nazist”, „marxist”, „coldist” și „soroșist”.

Anterior, în 2021, liderul AUR a folosit aceeași insultă și la adresa fostului premier Florin Cîțu, într-un alt context public.

Mai multe organizații civice, instituții și personalități au reacționat critic față de utilizarea repetată a termenului „autist” într-un sens peiorativ, subliniind că astfel de exprimări contribuie la stigmatizarea persoanelor neurodivergente. În campania electorală, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a numărat printre vocile care au condamnat public limbajul lui Simion.

După momentul scuzelor, George Simion a continuat seria declarațiilor controversate, referindu-se la „dereglații mintal care vor să dea droguri la liber pe stradă”, declarație criticată la rândul său pentru stigmatizarea problemelor de sănătate mintală.

Alegerile prezidențiale s-au încheiat cu victoria lui Nicușor Dan, care a obținut 53,60% din voturi (6.168.642), în timp ce George Simion a fost votat de 46,41% dintre alegători (5.339.053). Simion a intrat în turul al doilea cu un scor de 41%, dar nu a reușit să atragă suficiente voturi pentru a câștiga cursa pentru Cotroceni.