Ger puternic joi noapte, în multe zone din România. Ce recomandă IGSU

Publicat: 08 ian. 2026, 23:00, de Aprozeanu Răzvan, în METEO , ? cititori
Ger puternic joi noapte, în multe zone din România. Ce recomandă IGSU
Sursa foto: radiooltenia.ro

În noaptea de joi spre vineri, temperaturile vor scădea până la minus 15 grade Cesius, iar gerul se va resimți până în zori, avertizează IGSU. Iată recomandările către populație.

În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și la munte, temperaturile vor coborî în această noapte mult sub pragul înghețului. Vor ajunge la -15…-10 grade Celsius, iar gerul va persista până mâine dimineață, spune Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Recomandările IGSU pentru populație

IGSU face câteva recomandări, într-o postare pe Facebook, cu privire la frigul extrem anunțat pentru această noapte, până mâine:

  • „Este o noapte în care e bine să rămâneți mai mult la adăpost. Hainele groase, puse în straturi, căciula și mănușile devin aliați de încredere pentru oricine trebuie să iasă din locuință.
  • În case, e important să aveți grijă la sursele de încălzire și să vă asigurați că totul funcționează în siguranță. Nu folosiți sobe cu improvizații și nu adormiți cu focul aprins.
  • Animalele simt frigul la fel de aspru ca noi. Un adăpost mai bun și puțină grijă în plus le pot proteja de ger.
  • Pentru șoferi, gerul poate aduce drumuri alunecoase. Este recomandat să plecați la drum doar dacă este necesar, să circulați cu viteză redusă, să păstrați distanța față de celelalte vehicule și să vă asigurați că mașina este echipată corespunzător pentru iarnă”.

Ger în zeci de județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață mai multe avertizări de cod galben și portocaliu, anunțând că porțiuni mari ale țării vor fi afectate de ger, ninsori și viscol.

Pe lângă atenționările valabile în următoarele două zile, meteorologii spun că, începând de sâmbătă, temperaturile vor continua să scadă; mai întâi în nord-estul și centrul țării, apoi și în celelalte regiuni. Gerul se va resimți în special pe timpul nopților și al dimineților, până spre jumătatea lunii ianuarie.

Totodată, în noaptea de joi spre vineri, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montane vor fi temperaturi minime foarte scăzute și ger, cu valori, în general, între -15 și -10 grade Celsius, arată un cod galben al ANM.

Un cod galben de ninsoare viscolită ce începe joi, ora 23.00, și se termină vineri, ora 15.00, anunță că în Carpații Meridionali și în majoritatea Carpaților Orientali, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-70 km/h. La altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 70-85 km/h, viscolind zăpada. Vizibilitatea va fi sub 100 m.

Codul portocaliu de viscol puternic, valabil de joi, ora 23, până vineri, ora 10, atenționează că în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali, la altitudini de peste 1700 m, va viscoli puternic. Astfel, vântul o să bată în rafale de peste 85-120 km/h, troienind zăpada. Vizibilitatea va scădea sub 50 m.

O altă avertizare cod galben, valabilă peste noapte, anunță vânt puternic în vestul și sudul Olteniei, sudul Munteniei și al Dobrogei, plus nordul și estul Moldovei. Vântul va sufla cu putere, atingând viteze de 50-70 km/h.