Germania interzice Facebook să colecteze date despre utilizatorii WhatsApp

Publicat: 12 mai 2021, 17:26, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Germania interzice Facebook să colecteze date despre utilizatorii WhatsApp

Facebook nu are dreptul să colecteze în Germania datele utilizatorilor WhatsApp, companie pe care o deține, a decis regulatorul german de confidențialitate. Instituția a luat această decizie după ce WhatsApp a invocat actualizarea politicii sale de confidențialitate.

Regulatorul german de confidențialitate susține că actualizarea încalcă regulile UE privind protecția datelor, permițând accesul la mai multe informații despre utilizatorii aplicației de chat, conform EUObsever.

Utilizatorii WhatsApp s-au confruntat „cu condiții netransparente pentru un transfer de date de anvergură”, a spus autoritatea de reglementare.

WhatsApp a negat că actualizarea este legată de orice extindere a partajării datelor cu Facebook.

WhatsApp Messenger este o aplicație gratuită de mesagerie disponibilă pentru Android și alte smartphone-uri. Aplicația a fost achiziționată în februarie 2014 de Facebook Inc. pentru aproximativ 19 miliarde $.

Conform statisticilor, cel puțin 1,5 miliarde de utilizatori folosesc această aplicație.