Gerul pune stăpânire pe toată țara. Județele aflate sub cod galben de ger
Meteorologii anunță prelungirea valului de frig până joi dimineața, 22 ianuarie. După un scurt interval în care aria afectată de temperaturi extrem de scăzute se va restrânge, gerul va cuprinde din nou întreaga țară, cu minime ce pot coborî până la -20 de grade și cu mai multe atenționări cod galben emise succesiv.
Informare meteo extinsă pentru aproape toată săptămâna
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă în intervalul 18 ianuarie, ora 10:00 – 22 ianuarie, ora 10:00, care vizează vreme deosebit de rece la nivel național. Potrivit prognozelor, gerul va fi resimțit mai ales în timpul nopților și dimineților, dar în anumite regiuni va persista inclusiv pe parcursul zilei.
Meteorologii anunță, de asemenea, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixte și depuneri de polei, fenomene care vor accentua senzația de frig.
„Valul de frig va persista în cea mai mare parte a țării. Va fi ger în timpul nopților și dimineților în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -6 grade, iar în nordul și nord-estul Moldovei și pe arii restrânse în Transilvania, gerul va persista și ziua, cu valori în jurul a -10 grade.”, a precizat ANM.
Zonele unde gerul persistă și pe timpul zilei
Conform prognozelor, duminică, până la ora 20:00, temperaturile extrem de scăzute vor afecta în special nordul și nord-estul Moldovei, precum și estul Transilvaniei, unde maximele nu vor depăși -10 grade. În restul Moldovei, în sudul și centrul Transilvaniei, dar și în Dobrogea, Muntenia și Oltenia, valorile termice vor fi cu mult sub normalul perioadei.
Meteorologii arată că aceste regiuni vor înregistra temperaturi cu 7–9 grade mai mici decât mediile climatologice, cu maxime cuprinse între -8 și -4 grade, motiv pentru care a fost emis cod galben de ger.
De duminică seară până luni dimineață, vremea va deveni geroasă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între -20 și -10 grade, fiind în vigoare o nouă atenționare cod galben.
Gerul se va menține și pe parcursul zilei de luni, însă pe arii mai restrânse. Cele mai afectate zone vor fi Moldova, sudul, centrul și estul Transilvaniei, Dobrogea, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și sudul Olteniei.
„În cea mai mare parte a Moldovei, în sudul, centrul și estul Transilvaniei, precum și în Dobrogea, sudul, centrul și estul Munteniei și în sudul Olteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de scăzute, cu valori ce se vor încadra în general între -8 și -4 grade. În nordul Moldovei, precum și în depresiunile și văile din Transilvania, gerul va persista și vor fi temperaturi în jurul a -10 grade.”, explică ANM.
Atenționarea cod galben emisă pentru ziua de luni este valabilă până la ora 20:00.
Ger generalizat până joi dimineața
Meteorologii mai avertizează că de luni seară până marți, la ora 10:00, va fi în vigoare o nouă atenționare cod galben de ger pentru întreg teritoriul României. În noaptea de miercuri spre joi, 21/22 ianuarie, gerul va persista în special în nordul și centrul țării, unde temperaturile vor coborî între -17 și -9 grade.
În regiunile sudice și sud-estice sunt prognozate local precipitații mixte și depuneri de polei, iar în sudul Banatului și pe arii restrânse din sud-est vântul va avea intensificări de până la 40–50 km/h, amplificând disconfortul termic.