Ghișeul.ro a ajuns la un milion de utilizatori după zece ani de existență

Ghișeul.ro a înregistrat la sfârșitul lui martie, utilizatorul cu numărul 1.000.000 – o persoană fizică din Sectorul 4 al Municipiului București care și-a achitat impozitele. De la începutul anului, peste 230.000 de utilizatori s-au înscris pe www.ghiseul.ro – o medie de aproape 2700 de utilizatori noi în fiecare zi.

La zece ani de la crearea sa, platforma Ghișeul.ro face istorie, înregistrând astăzi recordul absolut pentru administrația publică din România: prima platformă digitală a statului român care ajunge la 1.000.000 de utilizatori. În plus față de creșterea exponențială a utilizatorilor noi, în doar trei luni platforma a procesat aproximativ 950.000 de tranzacții, în valoare de aproape 350.000.000 lei. Tot mai mulți români au descoperit că ghișeul digital este simplu de utilizat, rapid și sigur.

În final, țin să reamintesc că românii mai au la dispoziție doar 3 zile pentru a beneficia de reducerea de 10% la plata anuală integrală a impozitului pe clădiri, terenuri și mijloace de transport pentru persoanele fizice”, a declarat Octavian Oprea, președintele interimar al Autorității pentru Digitalizarea României.

Utilizatorul cu numărul 1.000.000 va fi invitat de onoare la evenimentul de aniversare a unui deceniu de la implementarea platformei Ghișeul.ro, care va fi organizat în această primăvară de Autoritatea pentru Digitalizarea României, împreună cu partenerii de la Asociația de Plăți Electronice din România.

Ghișeul.ro este o platformă administrată de Autoritatea pentru Digitalizarea României și susținută de APERO – Asociația pentru Plăți Electronice din România. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole