Gigantul Live Nation intră pe piața din România prin preluarea majoritară a Emagic

Publicat: 24 mart. 2026, 08:02, de Andrei Ceausescu, în Business , ? cititori
Gigantul Live Nation intră pe piața din România prin preluarea majoritară a Emagic
Sursa foto: Linkedin/Live Nation

Gigantul american Live Nation își extinde operațiunile în Europa de Est printr-o investiție în organizatorul român de evenimente Emagic Live, unde a preluat un pachet majoritar de 51%, scrie Profit.ro.

Mișcarea marchează intrarea directă pe piața locală a celui mai mare promoter de spectacole live la nivel global, într-un context în care cererea pentru concerte este în creștere în regiune.

Fondată în 2005, Emagic este unul dintre principalii organizatori de evenimente din România, având în portofoliu colaborări cu artiști internaționali și locali precum Depeche Mode, Metallica, Coldplay sau B.U.G. Mafia. Compania a raportat în 2024 o cifră de afaceri de peste 71 milioane lei și un profit net de 11,4 milioane lei, cu o echipă restrânsă de cinci angajați.

Investiția din România este parte a unei strategii mai ample care include și o participație în Vivien, o agenție de booking din Slovacia activă pe piața regională. Aceasta a facilitat concerte pentru artiști de renume precum Beyoncé, Iron Maiden sau Imagine Dragons.

Reprezentanții Live Nation susțin că extinderea în România și Slovacia este determinată de interesul tot mai mare al publicului pentru evenimente live, dar și de tendința fanilor de a călători pentru a participa la concerte. Compania urmărește să dezvolte infrastructura locală și să crească numărul de spectacole organizate în regiune.

Live Nation face parte din Live Nation Entertainment, lider global în industria evenimentelor live, rezultat al fuziunii cu Ticketmaster. Grupul organizează anual zeci de mii de concerte la nivel mondial, cu sute de milioane de participanți, și a raportat venituri de peste 25 de miliarde de dolari în 2025.

Extinderea are loc însă într-un context sensibil pentru companie. Live Nation Entertainment este implicată într-un proces antitrust în Statele Unite, unde autoritățile și mai multe state acuză compania și subsidiara sa Ticketmaster de practici anticoncurențiale și de creștere artificială a prețurilor biletelor.

Litigiul a fost alimentat inclusiv de problemele apărute la vânzarea biletelor pentru turneul artistei Taylor Swift din 2022, dar și de dezvăluirea unor mesaje interne în care doi directori discutau despre majorarea tarifelor și a taxelor auxiliare pentru spectatori. Compania a transmis ulterior că aceste mesaje nu reflectă valorile sale.

În paralel, Live Nation a ajuns la unele înțelegeri cu autoritățile americane, angajându-se să permită o concurență mai mare în distribuția biletelor și colaborarea artiștilor cu alți promotori, măsuri menite să reducă presiunea asupra prețurilor pentru consumatori. Cu toate acestea, procesul continuă, iar criticii susțin că soluțiile propuse nu sunt suficiente pentru a corecta poziția dominantă a companiei pe piață.