Gigi Becali a fost atacat de hoți. I-au fost furate trei oi

Publicat: 07 nov. 2022, 14:48, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Gigi Becali a fost atacat de hoți. I-au fost furate trei oi

Gigi Becali a fost călcat de hoți, conform unor surse judiciare citate de Agerpres. Poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat că vineri i-au fost sustrase trei oi care se aflau la păşunat pe un teren extravilan din apropierea Bd. Pipera – Voluntari, judeţul Ilfov.

Potrivit unor surse judiciare, oile îi aparţin omului de afaceri Gigi Becali.

Conform unui comunicat al IPJ Ilfov, la faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii oraşului Voluntari, care au efectuat activităţile de cercetare.

Sâmbătă, în jurul orei 20,30, poliţiştii au depistat în trafic autoturismul folosit la comiterea faptei reclamate, în interiorul căruia se aflau doi tineri, în vârstă de 17 şi respectiv 22 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constat faptul că tânărul care se afla la volan nu poseda permis de conducere.

Prejudiciu de 1.500 de euro

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii oraşului Voluntari, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea