Giurgiu: doi bărbați, reținuți pentru contrabandă, în urma unor percheziții

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru contrabandă, sâmbătă, după ce poliţiştii din Giurgiu au descoperit în autoturismul în care aceştia se aflau, dar şi la domiciliile lor, bijuterii din aur, bani şi alte bunuri în valoare totală de peste 427.000 lei – informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

„Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Giurgiu au desfăşurat o acţiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Giurgiu, în zona punctului vamal, în cooperare cu Serviciul Rutier Giurgiu. Astfel, a fost oprit pentru control un autoturism în care se aflau doi bărbaţi, cu vârste de 35, respectiv 41 de ani, din judeţul Călăraşi. În urma controlului efectuat asupra autoturismului şi a celor două persoane au fost descoperite următoarele bunuri: 164 de parfumuri de diferite mărci, 30 de bucăţi de produse cosmetice, 12 articole vestimentare, 152,59 grame bijuterii de aur, 3.975 de euro şi 205 lire turceşti„, precizează reprezentanții IJP Giurgiu.

Ulterior, poliţiştii au efectuat trei percheziţii domiciliare în judeţul Călăraşi, fiind descoperite 971 de parfumuri, 1.800 de ţigarete, 581,44 grame de bijuterii de aur, 299 de grame de bijuterii de argint, 173 de articole vestimentare, 16.115 lei, 1.280 de euro, un laptop, un telefon, un caiet cuprinzând nume de clienţi şi sume de bani, precum şi şapte cataloage de prezentare bijuterii.

Valoarea bunurilor ridicate în vederea continuării cercetărilor este de 427.628 de lei, precizează sursa citată.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru contrabandă.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, iar la acţiune au participat şi poliţiştii Poliţiei Municipiului Olteniţa, Biroului Criminalistic Olteniţa şi Serviciului Rutier Giurgiu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...