Giurgiu: ”Mascații” au luat cu asalt locuințele mai multor proxeneți

Publicat: 07 sept. 2022, 19:15, de Corina Matei, în ACTUALITATE , ? cititori
Giurgiu: ”Mascații” au luat cu asalt locuințele mai multor proxeneți

Opt percheziţii s-au desfășurat miercuri dimineaţă în judeţul Giurgiu, fiind vizate locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

oliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în executare opt mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Giurgiu, la locuinţele mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În fapt, din luna mai a acestui an şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe tinere majore, totodată obţinând foloase patrimoniale de pe urma exploatării sexuale a acestora.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, urmând ca la finalizarea percheziţiilor să fie dispuse măsurile legale – precizează reprezentanții Poliției Giurgiu.