Giurgiu: Un bărbat de 73 de ani și o femeie de 71 de ani, la spital în urma coliziunii dintre un tractor și un autoturism

Un bărbat în vârstă de 73 de ani de ani şi o femeie de 71 de ani au ajuns la spital, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe un drum comunal localitatea Dobreni.

În evenimentul rutier au fost implicate două vehicule, un tractor agricol şi un autoturism.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DC 83, în localitatea Dobreni în urma producerii unui accident rutier între un tractor de grădină şi un autoturism. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Colibaşi cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă SAJ. Echipele de salvatori au constatat faptul că bărbatul care conducea tractorul, în vârstă de 73 de ani, dar şi o pasageră din autoturism, o femeie în vârstă de 71 de ani, au nevoie de îngrijiri medicale, bărbatul fiind preluat de paramedici, iar femeia de un echipaj SAJ. Ambii au fost transportaţi la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor şi au acţionat pentru sablarea părţii carosabile, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Poliţiştii fac cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile care au dus la producerea accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

PREMIERĂ: Armata României intră în grevă!

Într-un act fără precedent în istoria Armatei României, Comitetul de Acțiune pentru Desclavagizarea Armatei României a emis o notificare oficială, prin care anunță declanșarea...