Google ar putea fi interzis în teritoriile ocupate din Ucraina, din cauza „propagandei terorismului”

Publicat: 21 iul. 2022, 16:58, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Google ar putea fi interzis în teritoriile ocupate din Ucraina, din cauza „propagandei terorismului”

Leonid Pasechnik (foto), autointitulatul „șef” al autoproclamatei Republici Populare Lugansk din estul Ucrainei, și-a anunțat intenția de a bloca activitatea Google pe teritoriul „republicii”.

Într-o postare pe Telegram, Pasechnik a acuzat Ucraina de o „un șir” de dezinformare și informații false, cu care ar fi atacat așa-numita „republică”.

În același timp, se spune că platformele de informații occidentale, în special Google, acționează ca o armă informațională.

„Compania desfășoară o propagandă deliberată a terorismului și extremismului”, a scris Pasechnik.

Potrivit acestuia, „republica” nu are nevoie de Google.

„Putem face față fără Google. Dacă-și vor corecta atitudinea, vor începe să respecte oamenii – ne vom gândi să ne întoarcem la serviciile lor”, a adăugat liderul RPL.

După începerea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, autoritățile ruse au cerut ca Google să elimine informațiile despre pierderile reale ale trupelor ruse.

În plus, Rusia a dorit ca compania americană să blocheze conținutul despre războiul din Ucraina.

Ca răspuns la invazia Ucrainei și la sancțiunile pe scară largă împotriva Federației Ruse, Google a încetat să mai vândă publicitate pe teritoriul Federației Ruse.

Google a încetat să mai monetizeze conținutul de pe YouTube care răspândește informații false despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Anterior, Rusia anunța că intenționează să blocheze activitatea de găzduire video până la sfârșitul acestei veri.

Ce este Republica Populară Lugansk

Republica Populară Lugansk s-a format în regiunea Luhansk din Ucraina la 28 aprilie 2014, în urma protestelor proruse din sud-estul Ucrainei.

Pe 12 mai 2014, după ce a avut loc referendumul controversat în urma căruia „Republica Populară Lugansk” și-a declarat unilateral independența, autoritățile și-au arătat dorința de a intra în componența Rusiei. În același timp au declarat că urmează unirea cu „Republica Populară Donețk” pentru crearea Novorosiei.

Republica Populară Lugansk a fost recunoscută oficial de Rusia pe 22 februarie 2022 în cadrul granițelor administrative ale regiunii Luhansk de până la războiul din Donbas, deși separatiștii controlează doar o treime a teritoriului acesteia.