Granturi de stat: De ce nu au aplicat IMM-urile pentru ajutoarele financiare?

Publicat: 18 oct. 2020, 09:04, de Ziarul Puterea, în ESENȚIAL , ? cititori
Granturi de stat: De ce nu au aplicat IMM-urile pentru ajutoarele financiare?
bani, salarii,alocații

Potrivit statisticilor Ministerului Economiei, mai puțin de jumătate din totalul celor 50.000 de finanţări disponibile a fost acoperit cu cereri privind obținerea ajutorului de 2.000 euro destinat întreprinderilor mici și mijlocii fără angajați și PFA-urilor. Astfel, este foarte posibil ca autoritățile să decidă prelungirea termenului pentru depunerea solicitărilor.

Circa 21.000 de companii au aplicat pentru microgranturile de 2.000 de euro pe platforma pusă la dispoziţie de Ministerul Economiei până vineri, la ora 18.00, mai puțin de jumătate din totalul de 50.000 de companii potențial eligibile. Acestea ar trebui să se împartă cele 100 de milioane de euro disponibile în această linie de finanţare.Ministerul Economiei a anunţat, vineri, că perioada în care companiile pot aplica pentru mi­cro­granturi a fost prelungită până pe 21 octombrie, însă consultanţii financiari cred că nu se va epuiza plafonul nici până la acea dată.

„Consider că interesul scăzut este datorat în principal faptului că potenţialii beneficiari nu sunt suficient informaţiori sunt descurajaţi de diverse informaţii contradictorii pe care le citesc online“, a spus pentru ZF Cristina Iţcuş, managing partner la CBS Custom Business Solutions, firmă de consultanţă pentru fonduri europene.

Sunt beneficiari care nu ştiu condiţiile exacte pe care trebuie să le îndeplinească, explică aceasta. Unii «au auzit» că pentru microgrant le trebuie certificat pentru situaţii de urgenţă, că trebuie să fi fost implicaţi în activităţi legate de COVID-19 sau că este complicat să obţină fondurile şi renunţă înainte de a începe orice demers.

Valentina Saygo, expert contabil şi consultant fiscal de la compania Ask for Accounting, crede şi ea că nu se va epuiza plafonul alocat pentru microgranturi până pe 21 octombrie şi spune că antreprenorii sunt speriaţi de procedura de aplicare. În realitate, platforma de înscriere pentru obținerea fondurilor merge foarte bine și în câteva minute pot fi parcurși toți pașii necesari.

Pe de altă parte, sunt domenii care nu au fost incluse printre domeniile eligibile, cum sunt cele de contabilitate în anexa cu codurile CAEN ale PFA-urilor care sunt eligibile pentru a primi un microgrant de 2.000 de euro.

„Microîntreprinderile nu au restricţii de CAEN, dar în zona de contabilitate sunt destul de puţini profesionişti contabili care şi-ar desfăşura activitatea pe SRL, probabil că majoritatea ar prefera să fie PFA şi atunci mă deranjează faptul că noi suntem consideraţi un domeniu de activitate exclus, mă refer la CAEN 6920, mai ales unele profesii liberale sunt în Anexa 1 a OUG 130, iar altele nu sunt, nu există o logică în modul cum au fost alese aceste coduri CAEN”, a explicat Valentina Saygo, consultant, pentru ZF.

Pentru a fi eligibile pentru microgranturi, IMM-urile trebuie să fie înfiinţate înainte de 12 octombrie 2019, să fi avut cifra de afaceri peste 5.000 euro în 2019, să nu aibă angajaţi la data de 31.12.2019 conform bilanţ (dacă au avut angajaţi în cursul anului 2019 dar aceştia nu mai sunt angajaţi la 31 decembrie sunt eligibili). De asemenea, nu contează domeniul de activitate, nu este nevoie de certificat pentru situaţii de urgenţă, după cum explică Cristina Iţcuş.

PFA-urile trebuie să fie înfiintaţe înainte de 12 octombrie 2019, să activeze în unul din domeniile eligibile din Anexa 1 la OUG 130, iar PFA-uile şi cabinetele medicale implicate în activităţi legate de COVID-19 trebuie să fie înfiinţate înainte de 1 februarie 2020 şi să deţină adeverinţă eliberată de managerul spitalului care atestă implicarea în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19.

Microgranturile de 2.000 de euro se acordă IMM-urilor fără salariaţi, dar şi PFA-urile sau cabinetele medicale pentru susţinerea cheltuielilor cu stocurile, chiriile sau pentru acoperirea datoriilor faţă de furnizorii de utilităţi.

Linia de finanţare pentru microgranturi are o valoare totală de 100 mil. de euro şi prevede finanţarea a circa 50.000 de companii. Beneficiarii trebuie să aleagă una dintre băncile partenere prin care se vor derula plăţile, respectiv Banca Românească, OTP Bank România, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, CEC Bank şi Raiffeisen Bank.

Microgranturile de 2.000 de euro fac parte din una dintre cele trei linii de finanţare în valoare de un miliard de euro, care se adresează mai multor categorii de companii, de la microîntreprinderi, până la companii cu stabilitate în piaţă şi cu planuri de dezvoltare şi investiţii.