Grâu și miei contra fertilizanți. De unde vrea Chesnoiu să aducă îngrășăminte chimice

Publicat: 11 mart. 2022, 13:05, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Grâu și miei contra fertilizanți. De unde vrea Chesnoiu să aducă îngrășăminte chimice

Ministrul Agriculturii susține că încearcă să facă rost de îngrășăminte chimice pentru fermierii români din Iordania, un partener comercial important pentru țara noastră, în condițiile în care reprezintă al doilea cel mai mare importator de grâu din România și se află pe prima poziție la importul de animale vii.

Dacă în acest an fermierii s-au mai descurcat, pentru anul agricol viitor încă nu se știe cum ar putea fi rezolvată lipsa îngrășămintelor, în contextul actual. O soluție ar fi reluarea activității la combinatul Azomureș, însă, la acest moment, este greu de crezut că se va întâmpla prea curând.

“La finalul lunii martie mă deplasez într-o vizită de stat în Iordania și am ca principală temă de discuție schimbul comercial ce se poate realiza între cele două state, sper să reușim să aducem și să punem pe piața din România o cantitate mai mare de îngrășăminte, pentu că presiunea pe anul agricol 2022-2023 va fi una mai mare, decât în acest an, când peste două treimi din fermieri au asigurate stocurile de îngrășăminte …În anul agricol viitor, trebuie să ne asigurăm că vom avea disponibil și nu penurie de ingrășăminte pe piata din România”, a declarat ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, vineri, la Hunedoara.

În primele 11 luni 2021, Iordania a importat 658 mii tone de grâu din România, fiind pe locul doi, după Egipt cu volume de aproximativ 1,9 milioane de tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

În același timp, Iordania este cel mai mare importator de animale vii din țara noastră, cu un volum de 31.530 tone (95,8 milioane euro), în primele nouă luni din 2021, conform datelor INS, find urmată de Arabia Saudită și Grecia.

Ingrășăminte la rezerva de stat

Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu a mai declarat că va fi modificat nomenclatorul de stat, iar îngrășămintele vor fi introduse pe lista materiilor prime agricole ce vor intra la rezerva de stat.

“Modificăm nomenclatorul de stat și introducem și îngrășămintele în stocurile pe care țara trebuie să le aibă. Fertilizanții reprezintă hrana pentru om, nu poți să ai producții mari, dacă nu avem hrană pentru plante, fertilizanți și apă, chiar dacă avem poate cel mai bun sol din regiune și Europa”, a mai spus Chesnoiu.

Prețurile la îngrășăminte au crescut spectaculos în ultima perioadă, de până la câteva  ori, și cel mai probabil, vor mai crește, în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, doi jucători importanți pe piața mondială pe acest segment.

Citeste si Cum depinde agricultura mondială de Rusia și Belarus