Grecia: amendă lunară de o sută de euro pentru persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani

Publicat: 14 ian. 2022, 07:45, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Grecia: amendă lunară de o sută de euro pentru persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani

Persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani vor fi amendate începând din 16 ianuarie cu ”suma de 100 de euro pe lună”, atât timp cât nu sunt vaccinate, a anunţat joi guvernul elen, reamintind că vaccinul împotriva COVID-19 este obligatoriu pentru această grupă de vârstă, relatează AFP.

Această decizie a fost luată deoarece „nouă din zece decese cauzate de coronavirus afectează această grupă de vârstă”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Yannis Economou, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a spus că „şapte din zece persoane intubate aveau peste 60 de ani şi opt din zece nu erau vaccinate”.

„Din 16 ianuarie se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege şi se va aplica o amendă administrativă lunară de 100 de euro atât timp cât aceste persoane nu sunt vaccinate”, a spus el.

Pentru a încuraja vaccinarea împotriva COVID-19, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie că vaccinul va fi obligatoriu pentru cei peste 60 de ani, însă a lăsat termen până pe 16 ianuarie pentru ca persoanele nevaccinate să îşi facă o programare.

Ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris, a anunţat joi, la radio, că 50 de centre de testare vor fi instalate în apropiere de tabere ale armatei, pentru a ajuta farmaciile care efectuează aceste teste PCR şi antigen.

Conform datelor oficiale de la sfârşitul lunii noiembrie, aproape 67% din populaţia generală a Greciei a fost vaccinată, dintre care 79% adulţi.

Aproape 22.000 de greci au murit de Covid

Pandemia de COVID-19 a făcut peste 21.600 de morţi în Grecia, iar rata de mortalitate a crescut brusc de la începutul lunii noiembrie.

Autorităţile sanitare elene au anunţat miercuri că 77 de persoane au murit în decurs de 24 de ore, în timp ce 670 de persoane se aflau la terapie intensivă.