Greta Thunberg, reținută de poliția germană, după protestele de la mina Garzweiler 2

Publicat: 18 ian. 2023, 11:48, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Greta Thunberg, reținută de poliția germană, după protestele de la mina Garzweiler 2

Activista pentru mediu Greta Thunberg a fost reținută de poliția germană în timp ce protesta la mina de suprafață Garzweiler 2, la aproximativ nouă kilometri de Luetzerath, transmit agențiile de presă.   

Un martor a declarat agenţiei Reuters că marţi a văzut-o pe Greta Thunberg stând singură într-o dubă mare a poliţiei germane.

 Vom folosi forţa pentru a vă aduce la un control al identităţii, aşadar vă rugăm să cooperaţi!, le-a spus un poliţist german grupului de activişti, potrivit unor imagini video de la locul protestului.

Greta Thunberg  a fost însă oprită şi adusă de noi împreună cu acest grup în afara zonei de pericol imediat, în vederea stabilirea identităţii, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul german Aachen, care a precizat că unul dintre protestatarii activişti a sărit peste gard în mină.

Deocamdată nu este clar ce se va întâmpla cu Greta şi cu grupul cu care a fost reţinută, şi nici dacă activistul care a sărit în mina de cărbune a fost rănit.

Poliția a transmis, totuși, că activista va fi eliberată împreună cu tot grupul de protestari.Nu avem niciun motiv să-i reţinem zile la rând. S-ar putea să dureze câteva ore sau vor pleca imediat”, a anunţat într-o declaraţie ulterioară purtătorul de cuvânt al poliţiei din Aachen.

Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg, în vârstă de 20 de ani,  a criticat guvernul de stânga al Germaniei, acuzând Partidul Verzilor că „se face cu adevărat de rușine” prin acceptarea unei noi mine de cărbune, conform RMX.