GREVĂ EDUCAȚIE. Guvernul adoptă azi memorandumul creșterii salariale. Protestul profesorilor continuă

Ca să-i convingă pe profesori să revină la cursuri, guvernul adoptă un memorandum al creșterilor salariale. Cu toate acestea, sindicatele anunță un miting de protest la care vor participa aproximativ 20.000 de oameni.

Guvernul va adopta, astăzi, memorandumul pentru majorările salariale din Educație. Potrivit angajamentului politic, în noua lege un debutant va avea un venit de 4.000 de lei net. Pe de altă parte, sindicaliștii anunță că nu acceptă etapizarea creșterii salariale în trei ani de zile. Ministerul Educației ia în calcul mai multe scenarii în cazul în care examenele naționale vor fi amânate. 

„Greva se va încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluție care să fie acceptată de colegii noștri și când colegii vor decide acest lucru”, a spus Marius Nistor, președintele federațiilor din Educație Spiru Haret.

Potrivit ultimelor date centralizate, aproape 87% dintre angajații din învățământ continuă forma de protest și se vor întoarce la catedră abia în momentul în care Guvernul își va asuma printr-un act normativ că de la începutul anului viitor, în noua grilă de salarizare se va ține cont de salariul mediu brut pe economie la nivel național, adică aproximativ 4.000 de lei net. 

Iar pentru a pune capăt crizei din Educație, liderii coaliției de guvernare vin cu un memorandum prin care susțin că în noua lege a salarizării venitul unui debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie.

Sindicaliștii cer însă o ordonanță publicată în Monitorul oficial. 

Cum riscul amânării examenelor naționale crește, Ministerul Educației ia în calcul mai multe scenarii. Unul dintre ele este ca probele de competențe care ar trebui să înceapă luni să fie suspendate și echivalate cu mediile din timpul liceului. Mai mult, elevii vor avea nevoie de doar două note pentru a avea mediile încheiate.

În tot acest timp, mii de profesori au protestat din nou în țară.

Sindicaliștii pregătesc un nou protest și în Capitală, la care vor participa 20.000 de oameni. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...