Grindeanu: Nimeni nu doreşte să iasă UDMR de la guvernare, dar o clarificare îmi doresc să existe faţă de declaraţiile premierului ungar

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nimeni nu doreşte ca UDMR să iasă de la guvernare, însă liderii formaţiunii trebuie să vină cu explicaţii în legătură cu declaraţiile premierului ungar, Viktor Orban, pe care Grindeanu le consideră “rasiste”.

“Răspunsul celor de la UDMR trebuie să vină, pentru că declaraţiile făcute de premierul ungar acolo, aş folosi un singur cuvânt, au fost rasiste din punctul meu de vedere, şi nu doar din al meu. Şi am văzut nu doar în România, am văzut şi alte poziţii internaţionale. (…) Am văzut declaraţia lui Marko Bela, fostul preşedinte UDMR, care spunea că e nevoie de mai multă clarificare şi că se aşteaptă ca liderii UDMR să facă acelaşi lucru. Acea clarificare e necesară. Dacă ea se va face, nu doreşte nimeni să iasă UDMR de la guvernare. (…) dar o clarificare îmi doresc să existe. Săptămâna aceasta a fost şedinţă de Guvern, colegii de la UDMR, mare parte dintre ei, sunt în săptămâna, probabil, pe care şi-au luat-o pentru a avea concediu. Nu e o chestiune care să fie evitată. Eu cred că la prima şedinţă a coaliţiei va fi discutată. Am avut şi preşedintele partidului meu (Marcel Ciolacu n.r.) care a fost într-o situaţie aparte, a avut COVID, deci de aceea această şedinţă a coaliţiei care se ţine săptămânal n-a avut loc, dar va avea loc”, a precizat, duminică, Sorin Grindeanu, la Prima TV.

Întrebat de ce ţine PSD atât de mult să guverneze cu UDMR, în condiţiile în care alături de PNL şi minorităţi deţine majoritatea, prim-vicepreşedintele PSD a răspuns că miniştrii UDMR sunt “buni profesionişti”.

“Să ştiţi că îmi permit să vorbesc despre colegii din Guvern, nu-i frumos ce fac, dar sunt buni profesionişti. Relaţia pe care eu, cel puţin ca ministru al Transporturilor, o am cu colegii din UDMR din Guvern este foarte bună şi îmi doresc să continue. De fiecare dată când avem proiecte comune, că vorbim de Ministerul Dezvoltării, cu care interacţionăm mult, la fel cu Ministerul Mediului, când avem proiecte comune, de fiecare dată e un efort comun şi mi-ar părea foarte rău să fie scoşi de la Guvern. Nu sunt de acord cu aşa ceva. Atâta timp cât sunt, există şi vor exista acele clarificări absolut necesare”, a adăugat prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

2 COMENTARII

  1. Sunt românii divizați (politic) așa cum sunt portretizați de presa străină?
    Tovarășe Grindeanu ! Cum au fost ridicate blocurile de 40 de tone și așezate deasupra Marii Piramide din Giza?
    Unde sunt situate toate submarinele nucleare ale Rusiei?
    Tovarășe Grindeanu !
    Cine a decis că Isus s-a născut în ziua de Crăciun?

  2. Tovarăse Grindeanu ! De ce atât de puțini români par să le fie dor de comunismul vostru? Chiar le este dor românilor să stea la coadă pentru a cumpăra mâncare pentru toată ziua, lipsa, foametea, întunericul, setea, lipsa de gaz, represiunea politică, conducerea PCR și nivelul de trai sărac? Grindeanule ! Cine dreak-u te aprobă?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...