Grindeanu, replică ironică pentru Drulă: „Deputat de Timiș, care vrea să fie primar de București”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/10/drula.jpg)
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat dur la adresa președintelui USR, Cătălin Drulă, după ce acesta a acuzat guvernele PSD că au direcționat banii Capitalei către sectoarele controlate de partid și către județul Ilfov. Grindeanu a transmis că PSD își va baza campania pe fapte și rezultate, nu pe promisiuni și atacuri politice.
Grideanu, tot mai acid
Prezent joi la Galați, Sorin Grindeanu a răspuns ironiilor venite din partea lui Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei. Acesta din urmă a susținut că actualul guvern a „luat banii bucureștenilor” și i-a redirecționat către primăriile conduse de PSD.
„Îmi face deosebită plăcere de ani de zile să nu comentez zicerile domnului Drulă, de altfel deputat de Timiș, care vrea să fie primar de București”, a declarat liderul interimar al PSD, într-o replică scurtă, dar fermă.
Sorin Grindeanu a declarat că este convins că viitorul candidat al PSD la Primăria Capitalei va fi o persoană care se va prezenta deschis în fața bucureștenilor, explicând clar ce vrea să facă și ce a realizat deja. El a subliniat că toți cei luați în calcul de partid au în spate rezultate concrete, nu doar promisiuni.
Totodată, Grindeanu a făcut aluzie la alți politicieni care, deși au ocupat funcții importante, s-au concentrat doar pe imagine și nu au reușit să finalizeze nici măcar un kilometru de autostradă, menționând că nu dorește să insiste asupra acestui subiect.
„Eu cred că candidatul nostru va fi cel care va veni deschis în fața bucureștenilor să spună ce vrea să facă și ce a făcut. Fiindcă oricare dintre cei pe care i-am enumerat mai devreme au făcut lucruri, nu doar au spus că o să facă. Sunt unii care chiar și atunci când au fost în anumite funcții doar au lucrat pe imagine, dar când te uiți, n-au făcut nici măcar un kilometru de autostradă. Dar mă rog, închidem acest subiect”, a spus Grindeanu.
Campanie „curată”, bazată pe soluții pentru cetățeni
El a adăugat că PSD va merge în campanie cu oameni care pot demonstra rezultate, nu decât promisiuni electorale.
„Candidatul nostru, oricare va fi el, are ce să arate în spate, ca experiență administrativă și ca rezultate. În mod sigur, campania va fi axată pe ceea ce vrea să facă cu sprijinul nostru, al tuturor.”
Liderul interimar al PSD a transmis că își dorește o campanie electorală echilibrată, în care accentul să cadă pe soluții pentru cetățeni, nu pe conflicte politice.
„PSD-ul de fiecare dată speră să avem parte de campanii în care discutăm despre proiecte. Din păcate, nu prea ne-a ieșit lucrul ăsta. Vă mulțumesc”, a conchis Sorin Grindeanu.