Grupare acuzată că a obținut 1,7 milioane de euro din înșelăciuni cu indemnizaţii de creştere a copilului

Procurorii DIICOT și ofițeri de poliție judiciară au făcut 50 de percheziții domiciliare în București și în județele Călărași și Ilfov, într-un dosar în care este anchetată o grupare specializată în săvârșirea infracțiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii.

Potrivit DIICOT, timp de mai mulți ani, gruparea a falsificat acte și a obținut illegal îndemnizații de creștere a copilului, valoarea prejudiciului fiind de aproape 1,7 milioane de euro.

Gruparea s-a constituit şi a acţionat în perioada 2017 – 2020, când, prin întocmirea în fals a documentaţiei necesare, a obţinut sume consistente de bani cu titlu de indemnizaţie de creştere a copilului cu vârsta de până la 2 ani, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Membrii grupării identificau potenţiali beneficiari, respectiv persoane devenite de curând părinţi sau care urmau să devină părinţi în perioada imediat următoare. Beneficiarii recrutaţi în acest scop erau persoane fără venituri sau cu o situaţie materială precară, care au acceptat să utilizeze documente false, puse la dispoziţie de către membrii grupului, pe baza cărora să obţină indemnizaţii generoase de creştere a copilului, sume pe care să le împartă apoi, pe parcursul celor 2 ani, cu membrii grupului.

Cum proceda gruparea infracțională

În acest scop, gruparea infracţională a deţinut, de facto, mai multe societăţi comerciale de tip fantomă, pe care a făcut angajări fictive, retroactive, documentaţia întocmită atestând, în fals, că beneficiarii au fost angajaţi în aceste societăţi comerciale pentru perioada cerută de lege, precizându-se că beneficiarii au primit salarii consistente.

Pentru că aceste societăţi comerciale erau înregistrate pe numele unor persoane interpuse, nu se achita, pentru perioada precizată, niciun fel de impozit pe salariu, astfel că acestea au ajuns să figureze cu datorii foarte mari la bugetul de stat, potrivit DIICOT.

Potrivit procurorilor, au existat şi situaţii în care unii beneficiari au refuzat să achite, ulterior virării banilor, partea stabilită din indemnizaţie membrilor grupării. În aceste cazuri, membrii grupului au apelat la recuperatori sau au făcut demersuri pentru încetarea acordării dreptului.

Pentru a evita astfel de situaţii, în cazul unor beneficiari, membrii grupării au reţinut cardurile beneficiarilor şi au retras din bancomate indemnizaţia, de această dată ei fiind cei care, lunar, au înmânat beneficiarilor jumătate din cuantumul indemnizaţiei de creştere a copilului.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de 8.273.224 lei (1.698.813 euro).

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...

Robert Negoiță și-a lansat, în cârje, candidatura pentru un nou...

Robert Negoiță, edilul de la Primăria Sectorului 3, și-a lansat, joi seara candidatura pentru un nou mandat, în cârje. Robert Negoiță le-a declarat ziariștilor că...