Grupul MOL, cu 243 de benzinării în România, a obținut un rezultat operațional de peste 2 mld. dolari anul trecut

Publicat: 19 feb. 2021, 13:30, de Răzvan Zamfir, în ECONOMIE , ? cititori
Grupul MOL, cu 243 de benzinării în România, a obținut un rezultat operațional de peste 2 mld. dolari anul trecut

Grupul MOL a înregistrat în al patrulea trimestru un rezultat operaţional de 464 de milioane de dolari, cu 23% mai redus faţă de anul precedent, reflectând cadrul macro mai slab pe segmentul petrolului, arată rezultatele financiare ale companiei, aducând astfel rezultatul operaţional pe întregul an la nivelul de 2,05 miliarde dolari, peste ţinta orientativă actualizată. Compania aşteaptă în 2021 la un rezultat EBITDA de aproximativ 2,3 miliarde dolari, pe măsură ce mediul macro probabil se va recupera.

„m livrat peste 2 miliarde dolari EBITDA în 2020 şi, deşi câştigurile au fost mai mici comparativ cu 2019, reacţia noastră rapidă şi în timp util la criză ne-a permis să generăm un flux de numerar liber peste ţinta orientativă pre-Covid. Ne aşteptăm ca anul 2021 să fie un an cu o oarecare normalizare şi revenire, cu o EBITDA orientativă de 2,3 miliarde dolari. Investiţiile noastre de capital trebuie, de asemenea, să câştige teren, astfel încât intenţionăm să avem cheltuieli de capital din resurse proprii de aproximativ 1,7-1,9 miliarde dolari, ceea ce implică încă o dată o afacere complet finanţată cu flux de numerar liber pozitiv”, a afirmat Zsolt Hernadi, CEO şi Chairman al MOL.

Rezerve, în creștere

Totodată, rezervele probate şi probabile ale grupului au crescut la 364.000 bep/zi până la sfârşitul anului 2020 (de la 270.000 bep/zi la sfârşitul anului 2019).

Rezultatul operaţional pe segmentul Downstream a scăzut cu 15% la 740 de milioane dolari, în timp ce rezultatele aferente T4 au fost de 133 milioane dolari, fiind afectate de marjele de rafinare scăzute. Vânzările de produse rafinate au scăzut cu 14% în volum, comparativ cu al patrulea trimestru al anului precedent, fiind afectate de al doilea val al pandemiei. Stadiul lucrărilor la Proiectul Poliol a depăşit 75% la finalul T4.

Din cauza pandemiei, MOL împreună cu contractorul responsabil pentru proiectare, achiziţii şi construcţii estimează că data de finalizare a proiectului se va muta în a doua jumătate a anului 2022 şi, ca urmare a întârzierii, cheltuielile de capital totale pot creşte până la aproximativ 1,3 miliarde euro.

Crește pe segmentul Gas Mainstream

De asemenea, segmentul Gas Midstream a atins un rezultat EBITDA de 201 milioane dolari în 2020, cu 8% mai mare faţă de anul precedent. În al patrulea trimestru, EBITDA a scăzut cu 41% comparativ cu perioada similară a lui 2019, la 42 milioane dolari, ca urmare a rezervărilor de capacitate transfrontalieră semnificativ mai reduse şi, prin urmare, a veniturilor reglementate mai mici, a veniturilor din tranzit în scădere şi a cheltuielilor operaţionale mai mari.

Grupul MOL are sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, o forţă de lucru de 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă. Activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două combinate petrochimice, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Est, dintre care 243 în România.