Guvernul a adoptat noile legi ale Educației. Se anunță modificări majore la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat

Publicat: 30 mart. 2023, 08:30, de Simona Tanasescu, în Educație , ? cititori
Guvernul a adoptat noile legi ale Educației. Se anunță modificări majore la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat
Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca a anunțat că noul format al examenelor naționale urmează să apară cel mai devreme în 2027, dacă proiectul va trece de votul Parlamentului până la sfârșitul acestui an.

Ligia Deca a declarat că noile forme de Evaluare Națională, admitere la liceu și bacalaureat nu vor fi implementate începând cu anul școlar următor adoptării legii. Acestea vor fi introduse cel mai devreme în 2027 pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, dacă legea va fi adoptată în Parlament până la finalul acestui an școlar. În caz contrar, implementarea se va face în anii următori, probabil în 2028 sau chiar 2029, în funcție de cât de mult va dura refacerea planurilor cadru și a programelor de la liceu.

De asemenea, noile legi ale Educației prevăd și organizarea Evaluării Naționale pentru copiii din clasele a opta, iar pentru liceele unde concurența va fi ridicată la anumite specializări, acestea își vor putea organiza propriile examene de admitere.

În ceea ce privește Bacalaureatul, pentru acesta vor fi adăugate probe în plus, iar elevii care vor urma un liceu cu profilul tehnologic, vor susține un examen propriu.