Guvernul a aprobat o ordonanță privind finanțarea economiei cu 7,5 miliarde lei. Câciu: Lucrăm și la măsuri care privesc zonele din energie, combustibili și alimente

Guvernul a aprobat miercuri o Ordonanţă de Urgenţă care prevede finanţarea cu 7,5 miliarde lei a întreprinderilor mici şi mijlocii din construcţii, din agricultură, din zona de producţie şi de intermediere, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

„Astăzi Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă privind finanţarea puternică a economiei româneşti, care prevede finanţarea cu 7,5 miliarde lei a întreprinderilor mici şi mijlocii din construcţii, din agricultură, din zona de producţie, dar şi din zona de intermediere”, a spus Câciu, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Astfel, potrivit ministrului, a fost aprobat programul IMM Prod, care „reprezintă o trecere de la economia de consum la economia de producţie” şi programul Rural Invest, finanţarea pentru aceste programe fiind, în total, de 4 miliarde de lei.

De asemenea, a fost aprobat un program „foarte important pentru construcţii” – Garant Construct – care se referă la sprijinirea investiţiilor în domeniul construcţiilor pentru IMM-uri, dar şi a investiţiilor la scară mică la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale, cu un plafon de garanţii de 2,5 miliarde lei.

Un alt program cuprins în OUG este programul Innovation, care vine cu sprijin pentru companiile româneşti care vor să acceadă pe pieţele externe, sprijin pentru export, dar şi „pentru ceea ce înseamnă transpunerea invenţiilor şi brevetelor în implementare, trecerea la implementarea invenţiilor din România”.

Ministrul Finanţelor a mai precizat că Executivul a aprobat miercuri şi proiectul de Lege privind băncile de dezvoltare din România, care va ajuta la dezvoltarea economiei româneşti, prin investiţii direcţionate către sectoarele productive.

„Un proiect pe care sperăm ca Parlamentul să îl aprobe în regim de urgenţă. Este un proiect important din punctul meu de vedere pentru România, pentru că acest tip de bănci de dezvoltare, care există în mai toate statele europene, va ajuta la dezvoltarea economiei româneşti prin investiţii direcţionate către sectoarele productive ale României”, a explicat Adrian Câciu. 

Mix de măsuri și pentru populație

Ministrul de Finanțe a mai precizat și că guvernul urmează să vină cu un mix de măsuri care vizează zonele de energie, combustibili şi alimente sau alte produse şi bunuri care pot fi afectate sau sunt afectate de întreruperi pe lanţurile de aprovizionare generate în Europa.

Mixul de măsuri cu care Guvenul va veni va privi atât zona de energie, atât zona de combustibil, dar şi zona de alimente sau alte produse şi bunuri care pot fi afectate sau sunt afectate de întreruperi pe lanţurile de aprovizionare generate în Europa. România nu are o problemă din perspectiva aceasta dar mixul de măsuri, nu voi vorbi doar de o măsură sau alta, ştiu că aste este curiozitatea foarte intensă, vreau să vă spun că am stabilit la nivelul Guvernului să venim cu un mix de măsuri pe care îl anunţăm la nivel guvernamental”, a spus Câciu, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern.

Întrebat când va veni cu acest mixt de măsuri, el a menţionat „cât de curând”.

Jurnaliştii au mai întrebat dacă printre măsuri se află aplicarea unei cote TVA zero la alimente şi înjumătăţirea la carburanţi, însă ministrul Finanţelor a precizat că nu va comenta un tip de măsură sau alta.

„Am auzit în spaţiul public, este bine că sunt soluţii sau măsuri sau propuneri, vă spun că Guvernul va veni cu un mix de măsuri care va ajuta şi va proteja economia României şi cetăţenii României. Vă asigur de acest lucru”, a spus Adrian Câciu.

Potrivit ministrului de Finanţe, bugetul are suficienţi bani pentru a susţine măsurile.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...
Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...