Guvernul a aprobat repornirea schemei de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice

Publicat: 24 mai 2023, 19:23, de Vlad Stefan Orjan, în POLITICĂ , ? cititori
Guvernul a aprobat repornirea schemei de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice

Statul repornește un sistem care a fost blocat în ultimii ani. Guvernul a aprobat repornirea schemei de ajutor de stat pentru susținerea industriei cinematografice, aflată într-un blocaj administrativ din februarie 2021.

Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență privind înființarea Oficiului de Film și Investiții Culturale, precum și pentru stabilirea unor măsuri instituționale referitoare la gestionarea schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii de film și producției de film în România, a anunțat Ministerul Culturii, conform capital.ro.

Ordonanța de urgență prevede înființarea Oficiului de Film și Investiții Culturale, instituție subordonată Ministerului Culturii, transferul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice instituită prin H.G. nr. 421/2018 din administrarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului în administrarea Oficiului de Film și Investiții Culturale, dar și prelungirea perioadei de aplicare a legislației curente a schemei de ajutor de stat până la 31 decembrie 2024.

„Era absolut necesar să venim în sprijinul industriei cinematografice și să ne onorăm promisiunea de a reporni motoarele unui sector cultural esențial pentru România.

Cred că este un pas vital cel pe care l-am făcut astăzi, în contextul în care mai multe țări din regiune au programe funcționale și atractive pentru producători” a declarat Lucian Romașcanu, ministrul Culturii.

România, repusă pe harta cinematografiei

Prin prelungirea schemei de ajutor de stat se estimează atragerea unor investiții directe în domeniul producției de opere audiovizuale, dar și în domeniile culturale conexe.

„Schema de ajutor de stat s-a aflat, în mod nedrept, într-un blocaj administrativ încă din februarie 2021, iar repornirea și prelungirea acesteia vor pune din nou țara noastră pe harta destinațiilor internaționale de producție, oferind șansa profesioniștilor români să se întoarcă acasă”, a transmis ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

Ministerul Culturii precizează că, începând cu data de 30 septembrie 2023, Oficiul de Film și Investiții Culturale va relua analiza proiectelor depuse, va analiza rapoartele de audit și va deconta cererile de plată pentru proiectele aprobate în sesiunile 2018 – 2020.

S-a înțeles importanța domeniului

Cumva, această decizie fusese anunțată de ministrul Culturii, cu câteva zile în urmă.

„Toată clasa politică, începând cu viitorul prim-ministru Marcel Ciolacu, înţelege importanţa acestui instrument de atragere a investiţiilor”, declarase anterior, Lucian Romaşcanu, subliniind necesitatea reconstruirii încrederii într-un program care se confruntă cu o concurenţă acerbă în regiune.

Ministrul Culturii s-a întâlnit, recent, la Bucureşti cu Stanford McCoy, preşedintele EMEA Al Motion Picture Association, reprezentanţii celor mai puternice case de producţie americane.

De asemenea, pe data de 5 mai, Lucian Romaşcanu a participat la o masă rotundă alături de ambasadorii Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americi, unde împreună cu reprezentanţii industriei au fost discutate cele mai bune practici la nivel internaţional.