Guvernul a dublat primele pentru sportivii care se califică la Olimpiada de la Paris

Publicat: 29 dec. 2023, 23:24, de Victor Scarlat, în SPORT , ? cititori
Guvernul a dublat primele pentru sportivii care se califică la Olimpiada de la Paris

Guvernul a dublat, vineri, primele pentru sportivii care se califică la Jocurile Olimpice de la Paris, după cum a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului.

„În această perspectivă, pentru a susţine performanţa la cel mai înalt nivel, Guvernul a decis dublarea premiilor pentru sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris”, a spus Mihai Constantin.

La acest moment, s-au calificat la diverse discipline olimpice 60 de sportivi români şi există şanse reale de calificare pentru olimpiada de la Paris pentru alți 25.

„De exemplu, pentru locul I, pentru cineva care s-a calificat la un campionat mondial, la un sport olimpic, prima se va majora la 84.000 de lei, cea de seniori”, a precizat  Constantin

Valoarea primelor a fost propusă de Autoritatea Naţională pentru Sport.