Guvernul Ciolacu spune STOP plãţii veniturilor salariale obţinute prin hotãrâri judecãtoreşti de angajaţii din sistemul public

Publicat: 23 oct. 2023, 15:32, de Ovidiu Zară, în News , ? cititori
Guvernul Ciolacu spune STOP plãţii veniturilor salariale obţinute prin hotãrâri judecãtoreşti de angajaţii din sistemul public

Pornind de la considerentul cã deficitul ESA a depășit pragul stabilit de reglementările europene de 3% din PIB, în anul 2019, motiv pentru care împotriva României a fost declanșată procedura de deficit excesiv, Guvernul Ciolacu a iniţiat un proiect de Ordonanţã de Urgenţã care impune austeritatea.

Proiectul prevede înghețarea cheltuielilor publice în ultimele douã luni ale anului în curs, inclusiv sistarea plãţii eşalonate a veniturilor salariale obținute de angajaţii din sistemul public prin hotărâri judecătorești.


„Tranșele aferente anului 2023 din sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, care fac obiectul plății eșalonate, (…) neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se plătesc în anul 2024”, precizează proiectul de OUG.
Din punct de vedere juridic, decizia de a sista plata sumelor asimilate veniturilor de naturã salarialã obţinute prin hotãrâri judecãtoreşti nu este constituţionalã, au declarant pentru Puterea o serie de avocaţi.
Cel mai probabil prevederea va genera o serie de noi litigii iniţiate de salariaţii din domeniul public, care nu îşi vor putea primi nici mãcar eşalonat sumele obţinute prin hotãrâri judecãtoreşti, în sensul cã aceştia vor apela la executori judecãtoreşti pentru a executa silit ordonatorii de credit, iar rezultatul va genera cheltuieli bugetare mai mari.
Mai mult, mãsura va genera plângeri de naturã penalã pe bandã rulantã, ţinând cont de faptul cã neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată reprezintã, conform art. 287 Cod Penal, infracţiune de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti.


Ce cheltuieli publice mai îngheaţã

Potrivit proiectului de act normativ, instituțiile și autoritățile publice vor avea în ultimele două luni din 2023 înghețate următoarele cheltuieli:
• ”Bunuri și servicii” pentru ”Furnituri de birou” și ”Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare”;
• Reparații curente;
• Bunuri de natura obiectelor de inventar;
• Cărți, publicații și materiale documentare;
• Consultanță și expertiză;
• Pregătire profesională;
• Studii și cercetări;
• Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări șiservicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere;
• Alte cheltuieli, cu excepția alineatelor ”Chirii” și ”Executarea silită a creanțelor bugetare”;
• Asociații și fundații, cu excepția angajamentelor ce vizează domeniile ”Sănătate” și ”Asistență socială”.
Totodatã, vor fi îngheţate cheltuieli de genul lucrărilor publice gestionate de Compania Națională de Investiții.