Guvernul forțează reforma pensiilor magistraților. Bolojan merge marți în Parlament pentru angajarea răspunderii
Guvernul condus de Ilie Bolojan a intrat pe ultima sută de metri cu reforma pensiilor magistraților, în ciuda avizelor negative primite de la Consiliul Superior al Magistraturii și de la Consiliul Economic și Social. Premierul a anunțat, în deschiderea ședinței de vineri, că Executivul va angaja răspunderea pe proiectul legislativ, iar marți documentul va fi prezentat în Parlament, după înregistrarea ultimelor amendamente.
Stabilirea pensiei la 70% din salariul net
Bolojan a justificat demersul prin necesitatea respectării jaloanelor din fondurile europene, corectarea unor inechități din sistem și stabilizarea contribuțiilor pentru anii următori. În forma actuală, proiectul prevede stabilirea pensiei la 70% din salariul net, creșterea vechimii de la 25 la 35 de ani și ridicarea vârstei de pensionare de la 48 la 65 de ani, etapizat pe o perioadă de 15 ani.
”Vom demara astăzi procedura de angajare a răspunderii și marți vom trece la prezentarea proiectului în Parlament”, a transmis premierul în ședința de guvern.
CSM respinge proiectul: aviz negativ după dezbateri tensionate
Cu o zi înainte, Plenul CSM a emis aviz negativ asupra proiectului de lege, reiterând poziția constantă a instituției față de modificările propuse pentru pensiile de serviciu. Instituția a precizat că documentul cu justificările avizului va fi transmis pe 28 noiembrie către Ministerul Muncii.
„Plenul CSM a avizat negativ Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu”, a transmis Consiliul, menționând că motivele deciziei vor fi comunicate oficial ministerului de resort.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a reacționat după anunțul CSM, afirmând că este firesc ca magistrații să își exprime liber poziția și că acest aviz „trebuie luat în considerare”, având în vedere sensibilitatea reformei.
Pe masa Guvernului: pensii, rectificare bugetară și acte normative urgente
Ședința de vineri, convocată la ora 15.00, are pe agendă atât proiectul referitor la pensiile magistraților, cât și alte documente importante pentru finalul de an. Executivul discută și proiectul de rectificare bugetară, precum și o serie de acte normative cu impact asupra administrării întreprinderilor publice și implementării PNRR.
Guvernul analizează:
- proiectul de modificare a normelor privind pensiile de serviciu,
- proiectul de ordonanță privind rectificarea bugetului de stat pe 2025,
- rectificarea bugetului asigurărilor sociale,
- modificarea Hotărârii nr. 617/2023, care privește funcționarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice,
- două proiecte de ordonanță privind sancțiunile internaționale și completarea Legii petrolului,
- un proiect de OUG cu măsuri legate de implementarea PNRR.
Toate cele trei ordonanțe cu impact internațional și economic sunt dezbătute în primă lectură.
Procedura merge înainte, în ciuda opoziției din sistemul judiciar
În ciuda avizelor negative, Guvernul continuă procedura accelerată pentru adoptarea proiectului. Executivul subliniază că avizele CSM și CES sunt consultative, iar presiunea jaloanelor europene impune o finalizare rapidă a reformei.
Angajarea răspunderii obligă Parlamentul să accepte proiectul în forma Guvernului, cu excepția situației în care este depusă și adoptată o moțiune de cenzură. În condițiile actuale ale majorității parlamentare, votul de marți este așteptat să confirme direcția impusă de premier.