Guvernul înfiinţează funcţia de secretar general al Cancelariei prim-ministrului

Publicat: 04 ian. 2023, 23:31, de Victor Scarlat, în POLITICĂ , ? cititori
Guvernul înfiinţează funcţia de secretar general al Cancelariei prim-ministrului
ședință guvern Nicolae Ciucă

Guvernul a modificat, miercuri, în şedinţă, HG nr. 832/2022 privind stabilirea atribuţiilor, organizarea şi funcţionarea Cancelariei prim-ministrului, în această structură urmând să fie înfiinţată funcţia de secretar general.

Secretarul general va fi înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii, prin decizie a prim-ministrului, cu încadrarea în numărul de posturi aprobat prin transformarea unui post vacant existent, a informat Executivul.

Potrivit hotărârii, secretarul general asigură stabilitatea funcţionării Cancelariei prim-ministrului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile acesteia.

Secretarul general îndeplineşte atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute de OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, secretarul general poate îndeplini şi alte atribuţii prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al Cancelariei prim-ministrului ori încredinţate de şeful acestei structuri.