Guvernul introduce compensații la motorină pentru transportatori: 190 de milioane de lei în joc

Publicat: 11 dec. 2025, 17:29, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Guvernul introduce compensații la motorină pentru transportatori: 190 de milioane de lei în joc

Guvernul a adoptat o nouă schemă de ajutor menită să atenueze impactul majorării accizelor la motorină pentru sectorul transporturilor. Aproximativ 2.200 de operatori economici ar urma să primească compensații, într-un program cu un buget estimat la 190 de milioane de lei și cu plăți valabile până la finalul anului 2026.

Guvernul restituie până la 65 de bani pe litrul de motorină

Guvernul a aprobat joi hotărârea prin care introduce o schemă de ajutor de stat dedicată compensării creșterii accizei la motorina folosită ca combustibil pentru motor în transportul rutier. Potrivit Executivului, bugetul maxim estimat pentru această măsură se ridică la 190 de milioane de lei, iar numărul potențial de beneficiari este de 2.200 de operatori economici.

Autoritățile au stabilit că ajutorul va fi acordat sub forma restituirii diferenței dintre nivelul standard al accizelor și acciza diferențiată. Compensațiile sunt stabilite în două etape, în funcție de perioada de achiziție a carburantului:

  • 40 de bani per litru de motorină achiziționată între 1 octombrie – 31 decembrie 2025
  • 65 de bani per litru de motorină achiziționată între 1 ianuarie – 31 martie 2026

Guvernul explică în actul normativ că schema este introdusă pentru a preveni alimentările în afara țării, o practică la care mulți transportatori ar putea apela după creșterea accizelor. Prin această măsură, Executivul mizează pe menținerea consumului intern, ceea ce ar contribui la stabilitatea sectorului și la păstrarea locurilor de muncă din domeniu.

Cine poate beneficia

Potrivit Guvernului, sprijinul financiar este destinat operatorilor de transport rutier licențiați în România, care desfășoară activități de:

  • transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule sau ansambluri articulate cu o greutate brută autorizată de minimum 7,5 tone;
  • transport de persoane, regulat ori ocazional, cu vehicule din categoriile M2 și M3 (microbuze și autobuze), cu excepția transportului public local.

Executivul subliniază că „numărul total estimat al operatorilor economici care urmează să beneficieze de această formă de ajutor de stat este de 2.200”.

”Numărul total estimat al operatorilor economici care urmează să beneficieze de această formă de ajutor de stat este de 2.200.

Plata sumelor compensate se efectuează până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv, în limita bugetului alocat schemei, în baza dispoziţiilor de plată emise până la data de 31 iulie 2026 de către Autoritatea Rutieră Română (A.R.R), care a fost desemnată administratorul acestei scheme de ajutor de stat”, mai anunţă Guvernul.

Condițiile pentru depunerea cererilor

Doar firmele cu situație financiară stabilă vor putea accesa schema. Nu pot solicita restituirea accizei operatorii aflați în executare silită, faliment, dizolvare, închidere operațională sau lichidare, și nici cei care au primit alte forme de ajutor de stat pentru aceleași costuri eligibile.

„Plata sumelor compensate se efectuează până la data de 31 decembrie 2026 inclusiv, în limita bugetului alocat schemei, în baza dispoziţiilor de plată emise până la data de 31 iulie 2026 de către Autoritatea Rutieră Română (A.R.R), care a fost desemnată administratorul acestei scheme de ajutor de stat”, mai anunță Guvernul.