Orban: nu cresc taxele și nu se introduc altele noi

Cota unică de impozitare și actualele taxe rămân nemodificate, în contextul crizei generate de Covid 19, a declarat vineri premierul Ludovic Orban.

Conform unei postări făcută pe pagina de Facebook a Guvernului României, vineri s-a discutat ce propuneri se vor face Comisiei Europene privind Planul național de recuperare și reziliență. Consultările au avut loc între premierului Ludovic Orban, membri ai Guvernului și reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României, în perspectiva punerii Planului în dezbatere publică, în cursul lunii noiembrie.

Conform postării, Planul național de recuperare și reziliență se va baza pe trei piloni: infrastructura de transport, reducerea efectelor schimbărilor climatice și stimularea mediului de afaceri. 

„O altă temă discutată a vizat regimul fiscal. Premierul Ludovic Orban a subliniat poziția clară a Guvernului de a menține cota unică de impozitare și faptul că nu are în vedere majorări de taxe și nici introducerea de taxe noi”, se arată în mesajul transmis pe pagina de socializare.

https://www.facebook.com/guv.ro/posts/3252111141577452

În paralel, discuțiile au vizat continuarea măsurilor Guvernului pentru păstrarea locurilor de muncă, respectiv acordarea de zile libere pentru părinții copiilor ale căror cursuri sunt suspendate din cauza epidemiei, prelungirea aplicării programului flexibil de lucru pentru o perioada de sase luni și acordarea stimulentelor pentru menținerea locurilor de muncă.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...