Guvernul strânge robinetul. Bolojan le spune primarilor să se descurce singuri
Premierul Ilie Bolojan a recunoscut deschis că relația dintre Guvern și autoritățile locale intră într-o zonă de tensiune majoră, după ce Executivul a decis reducerea transferurilor de la bugetul de stat către primării. Șeful Guvernului susține că modelul actual este nesustenabil și avertizează că, în lipsa unor reforme, reorganizarea administrativ-teritorială ar putea deveni inevitabilă.
Ilie Bolojan atenționează primăriile
Invitat luni seară la Digi24, premierul Ilie Bolojan a justificat decizia Guvernului de a reduce finanțarea directă a autorităților locale prin creșterea veniturilor obținute din impozitele pe proprietate. Potrivit acestuia, primăriile trebuie să se bazeze mai mult pe resursele proprii, chiar dacă acest lucru generează nemulțumiri în teritoriu.
„Nu mai puteam să transferăm sume imense către autoritățile locale”, a declarat Bolojan, explicând că actualul sistem a creat o dependență cronică de banii de la centru.
Premierul a descris situația drept una paradoxală, în care administrațiile locale cheltuiesc constant mai mult decât produc, iar diferența este acoperită an de an prin alocări guvernamentale și fonduri naționale.
Comparația cu Europa: primării care se autosusțin
Ilie Bolojan a comparat situația României cu cea a altor state europene, subliniind diferențele majore de funcționare.
„În Europa, veniturile totale pe care le încasează primăriile din taxele locale acoperă, în general, toate cheltuielile. În România, toate veniturile autorităților locale acoperă doar un sfert din cheltuielile de personal”, a spus premierul.
În opinia sa, această realitate demonstrează un dezechilibru structural care nu mai poate fi susținut pe termen lung.
Bolojan a susținut că, per ansamblu, autoritățile locale vor avea la dispoziție mai mulți bani față de anul trecut, însă aceștia vor proveni preponderent din impozite locale, nu din transferuri de la bugetul de stat.
„Per total, autoritățile locale vor avea sume mai mari față de anul trecut”, a afirmat premierul, adăugând că surplusul rezultat din majorarea impozitelor ar trebui să compenseze reducerea alocărilor guvernamentale.
În același timp, șeful Executivului a transmis un mesaj clar primarilor: cheltuielile trebuie justificate.
„Cetățenii trebuie să vadă ce se întâmplă cu banii pe care îi plătesc. Dacă toți banii pe care îi încasezi îi folosești pentru funcționarea instituției și nu faci nimic în comunitate, înseamnă că instituția nu mai există pentru oameni”, a spus Bolojan.
Proteste și „mize politice”
Premierul a confirmat existența unor nemulțumiri puternice în teritoriu, inclusiv în județe precum Harghita și Covasna, unde au avut loc proteste față de creșterea impozitelor locale.
Fără a oferi exemple concrete, Ilie Bolojan a sugerat că, pe lângă deciziile administrațiilor locale, ar putea exista și „campanii” sau „mize politice” care să fi alimentat aceste proteste.
În fața presiunilor venite din partea primarilor, premierul a transmis un avertisment ferm: dacă administrația locală nu va deveni mai eficientă, actuala structură ar putea fi schimbată.
„Avem două posibilități pe termen lung: ori dovedim că administrația poate funcționa cu personal mai redus și mai eficient, ori este doar o problemă de timp până când se va ajunge la o reorganizare administrativ-teritorială”, a declarat Bolojan.
Potrivit acestuia, o astfel de reformă va fi declanșată „când vom fi cu spatele la zid”.
Reduceri de personal și credite pentru investiții
Premierul a criticat direct administrațiile locale care au angajat personal peste necesar, transferând responsabilitatea ajustărilor către primari.
„Sunt comune care, din păcate, și-au angajat mai mulți oameni decât era necesar și acum vor trebui să reducă acest personal suplimentar”, a afirmat Bolojan.
Totodată, șeful Guvernului a transmis că primăriile nu mai pot conta pe stat pentru cofinanțarea marilor proiecte de investiții.
„Nu mai trebuie să stea cu mâna întinsă către bugetul de stat, ci trebuie să meargă să-și contracteze un credit”, a spus premierul, invocând propriul exemplu din perioada în care a condus administrațiile din Oradea și Bihor.