Guvernul va propune renunțarea la masca de protecție în anumite situații

Publicat: 13 mai 2021, 11:06, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Guvernul va propune renunțarea la masca de protecție în anumite situații
masca sanitară

Ministerul Sănătății anunță că Guvernul va propune ca masca sanitară de protecție să nu mai fie obligatorie în spațiile deschise neaglomerate.

„Purtarea măștii în spațiile deschise neaglomerate este un aspect, o situație în care riscul de transmitere este redus și probabil aceasta va fi una dintre primele măsuri de relaxare care vor fi propuse de Guvern. Spațiul deschis înseamnă în aer liber, probabil va fi mai greu de definit neaglomerat, dar poate că am recomanda mai multă precauție și purtarea măștii în care se desfășoară evenimente cu mulți spectatori, acolo nu mai putem vorbi de a merge relaxați și de a renunța la mască, la evenimentele sportive, acolo clar (…) sau în stațiile de autobuz, dacă sunt aglomerate”, a precizat Ioana Mihăilă.

Noile măsuri de relaxare, care urmează să fie anunțate, vor fi luate pe fondul scăderii numărului de cazuri noi de Covid-19 și a numărului de pacienți internați în secțiile ATI.

„Această scădere a incidenței trebuie să o simțim și noi în mod direct, trebuie să permitem cât mai multor copii să meargă la școală, trebuie să începem să mergem fără mască în anumite spații deschise și încet încet poate că vom reuși să atingem și alte măsuri de relaxare. Acum, în perioada aceasta în care suntem pe pantă descendentă și presiunea pe secțiile de terapie intensivă începe să scadă, putem să ne gândim să renunțăm la acele măsuri restrictive care afectează populația tânără, adică cea care are risc mai scăzut de a dezvolta forme severe de boală, în acele spații și în acele situații în care riscul de transmitere este unul redus”, a mai spus Ministrul Sănătății.